SIBIU: Salvaţi cu tractorul de urgia viiturii. Apa aproape înghiţise maşina
- Emil Simionescu
- 23 iulie 2018, 22:08
Intervenţie in extremis a pompierilor sibieni pentru salvarea a două persoane surprinse cu un autoturism de o viitură între localităţile Boian şi Bazna. Maşina, aproape înghiţită de apa care avea peste 75 de centimetri adîncime, nu mai putea înainta, iar persoanele, blocate înăuntru, au apelat serviciul 112.
Pompierii din Sibiu au intervenit, luni seară, pentru salvarea a două persoane surprinse cu un autoturism de o viitură între localităţile Boian şi Bazna. Apa are aproximativ 75 de centimetri pe drum, iar pompierii au mers pe jos pentru a ajunge la maşina care nu mai putea înainta, potrivit News.ro.
Reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu au trimis la faţa locului, imediat după ce au fost alertate, un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului Sibiu. Echipa de salvare a intervenit, luni seară, între Boian şi Bazna, reuşind să scoată cele două persoane blocate în autoturismul înconjurat de apă.
Apa are în zonă aproximativ 75 de centimetri, iar pompierii s-au deplasat pe jos către cele două persoane care s-au urcat pe maşină.
”Evacuarea persoanelor şi autoturismului din apă s-a făcut cu ajutorul unui tractor”, au precizat reprezentanţii ISU Sibiu.
Judeţul Sibiu se află, luni seară, sub avertizare cod galben de furtună. În zonă plouă torenţial de mai multe ore, pompierii având mai multe intervenţii pentru scoaterea apei din gospodării.