Sfântul Leon, episcopul Cataniei - Calendar creștin ortodox: 20 februarie
- Adrian Pătrușcă
- 20 februarie 2021, 06:30
Sfântul Leon, episcopul Cataniei, a trăit în secolul al VIII-lea, fiind născut la Ravenna într-o familie de creștini bogați.
Sfântul Leon, episcopul Cataniei, profită de starea materială bună pentru a studia la cele mai înalte școli ale timpului.
Renunțând la situația sa bună, intră de tânăr în monahism și își dedică viața exclusiv lui Dumnezeu.
Este ales episcop al Cataniei, în Sicilia, după trecerea la cele veșnice al episcopului Savin.
În timpul episcopatului său înalță o biserică dedicată Sfintei Lucia și un locaș de cult dedicat Sfinților 40 de Mucenici.
În acea perioadă, exista un vrăjitor pe nume Eliodor, care era prilej de sminteală pentru mulți creștini din Catania.
Într-o zi, după Liturghie, rugându-se lui Dumnezeu, Leon îl leagă pe Eliodor cu omoforul de gât și îl duce într-un loc numit Ahilion.
Aici, poruncește poporului să facă un foc mare, în care intră împreună cu vrăjitorul.
Cu puterea lui Dumnezeu, episcopul iese nevătămat din foc, însă vrăjitorul este transformat în scrum.
Sfântul Leon, Episcopul Cataniei, trece la Domnul în jurul anului 780.