„Sezonul incendiilor 2024”, mult mai calm decât preziceau alarmiștii
- Iuliu Vlădescu
- 8 august 2024, 10:58
„Sezonul incendiilor 2024” a fost mult mai calm decât preziceau alarmiștii și radicalii ecologiști. Imagini cu incendiile de anul trecut din Parcul Național Dadia din Grecia - cel mai mare incendiu de pădure văzut vreodată în Uniunea Europeană, cele de pe insula Rodos, de pe insula Maui din Hawaii – unde distrugerea orașului Lahaina a provocat moartea 97 de oameni, sau din nordul îndepărtat al Canadei sunt încă în memoria tuturor.
„Sezonul incendiilor 2024”, mult mai calm decât preziceau alarmiștii
În comparație cu acestea, „sezonul incendiilor 2024”, chiar dacă este departe de a fi încheiat, pare mai degrabă „calm”, cel puțin în Uniunea Europeană.
Potrivit statisticilor de la Copernicus, agenția europeană de observare a suprafeței Pământului, 161.737 de hectare au luat foc în UE de la începutul anului. O cifră care se încadrează în media 2006-2023, situat după anii 2023 (peste 500.000 de hectare arse pe tot anul), 2022 (837.000 de hectare) și 2017 (988.000 de hectare), care au fost deosebit de devastatori.
Previziunile alarmiste ale ecologiștilor nu se adeveresc
Evident, situațiile variază de la o țară la alta. Cu 2.500 de hectare distruse în acest moment, Portugalia este, de exemplu, ferită de flăcări – țara a văzut în medie peste 93.000 de hectare de vegetație dispărută în fiecare an din 2006. Spania și Italia sunt, de asemenea, într-un interval scăzut până acum.
Pe de altă parte, incendii majore au afectat Bulgaria, România și insula Cipru. În afara UE, regiunea balcanică este afectată în mod deosebit: Albania, Bosnia-Herțegovina, Kosovo și Muntenegru se confruntă cu un sezon al incendiilor peste medie. Macedonia este cea mai afectată țară, cu peste 54.000 de hectare distruse, față de 11.700 de hectare în medie între 2006 și 2023.
Cum decurge sezonul incendiilor în SUA
Creșterea în intensitate a valurilor de căldură și a perioadelor de secetă, o consecință a schimbărilor climatice, nu cruță restul planetei. În California, mega-incendiul numit „Park Fire”, care a început pe 24 iulie la nord de orașul Chico, s-a extins deja pe o suprafață de 165.000 de hectare, ceea ce îl face acum al patrulea cel mai mare incendiu din istoria acestui stat. Să ne amintim că cele mai distructive zece incendii din „Golden State” au avut loc în anii 2000, din care cinci numai în 2020.
În prezent, peste 6.500 de pompieri se luptă în continuare cu flăcările, care sunt stăpânite în proporție de doar 34%, iar câteva mii de persoane au fost evacuate. În statul vecin Oregon, incendiul Durkee a distrus mai mult de 120.000 de hectare, dar este pe cale să fie complet izolat. De la începutul sezonului incendiilor, peste 400.000 de hectare au fost cuprinse de flăcări în această stat.
În Canada, peste 760 de incendii sunt în curs, dintre care 474 sunt considerate „scăpate de sub control”. Aproape trei milioane de hectare de pădure au luat deja foc în 2024, ceea ce este cam media ultimilor ani... cu excepția anului 2023, care a fost un an extraordinar din punct de vedere al incendiilor în țară. În august anul trecut, treisprezece milioane de hectare fuseseră deja consumate de flăcări, ajungându-se la un total anual de aproape 18 milioane de hectare, potrivit Le Soir.
(Traducerea: Ruxandra Lambru, RADOR RADIO ROMANIA)