Serie A. Inter Milano, victorie în fața celor de la Empoli, 2-0
- Mădălina Sfrijan
- 2 aprilie 2024, 10:21

Inter Milano a reușit să facă încă un pas în drumul spre titlul cu numărul 19 din Italia. În etapa a 30-a din Serie A, liderul s-a impus în fața formației lui Răzvan Marin, Empoli, cu scorul de 2-0.
Inter Milano a învins Empoli
Liderul a reușit să se remarce un disputa cu Empoli, scorul fiind deschis de Dimarco. Primul gol a fost înscris după doar cinci minute, iar cel de al doilea a venit abia în final. Acesta a fost marcat de Alexis Sanchez.
În ciuda poziției sale în retrogradare, echipa Empoli s-a apărat în timpul disputei, iar internaționalul român a primit cea mai mare notă din partea echipei oaspeților, 7.4.
Cu un pas mai aproape de titlu
După această victorie, Inter Milano a ajuns cu un pas mai aproape de titlu, cu opt etape rămase până la finalul sezonului. Milanezii în prezent 14 puncte avans faţă de a doua clasată, AC Milan.
Inter Milano a obținut ultimul titlu în Serie A în sezonul 2020/2021, înainte ca Simone Inzaghi să preia rolul de antrenor al echipei.

Sursa foto: Instagram
În competițiile europene, parcursul echipei s-a oprit în optimile de finală ale UEFA Champions League. De altfel, aceasta a fost eliminată de Atletico Madrid pe Wanda Metropolitano, în urma loviturilor de departajare.
Inter Milano, cinci trofee cu Simone Inzaghi
De când a preluat conducerea la Inter Milano, Simone Inzaghi a adus echipei cinci trofee. Astfel, antrenorul italian a condus echipa spre trei victorii consecutive, respectiv Supercupa Italiei și două cupe consecutive.

Sursa foto: Instagram
Bilanțul activității lui Simone Inzaghi cuprinde: 149 de meciuri, din care a obținut 99 de victorii, 25 de remize și 25 de înfrângeri.
Simone Inzaghi și-a început cariera de antrenor la academie la Lazio, unde a fost promovat la echipa principală în 2016. După cinci ani petrecuți ca antrenor principal, tehnicianul a obținut contractul cu actuala echipă.
În timp ce Inter a făcut un pas important spre titlu, finalul de sezon este dificil pentru Empoli. Formaţia toscană ocupă locul 18 în clasament.