Serena și Venus Williams se întâlnesc într-un nou duel de foc. Americancele vor fi față-n față la Roma

Serena și Venus Williams se întâlnesc într-un nou duel de foc. Americancele vor fi față-n față la Roma

Turul secund al turneului de la Roma le va aduce față-n față pe Serena Williams (37 de ani, 11 WTA) şi Venus Williams (38 de ani, 50 WTA). Partida va avea loc mâine.

Surorile Williams vor bifa duelul cu numărul 31. Serena a revenit în circuit odată cu întrecerea de la „Foro Italico”, după mai bine de o lună de pauză. În runda inaugurală s-a impus în fața suedezei Rebecca Peterson (64 WTA), jucătoare venită din calificări, cu scorul de 6-4, 6-2.

Venus este beneficiara unui wild card la Roma. Sora cea mare a Serenei a învins-o cu greu pe belgianca Elise Mertens (20 WTA), scor 7-5, 3-6, 7-6 (4), după un „thriller” de trei ore şi două minute.

Până acum, surorile Williams au înregistrat 30 de meciuri directe, iar Serena are 18 victorii. La capitolul trofee de Mare Șlem, Serena a câştigat 23 de titluri de Grand Slam, în timp ce Venus are şapte.

 

Ne puteți urmări și pe Google News