Senzorul care poate testa gripa și Covid-19 în același timp. Rezultatul apare în timp record

Senzorul care poate testa gripa și Covid-19 în același timp. Rezultatul apare în timp record Sursa foto: Pixabay

Cercetătorii americani au dezvoltat un senzor precis, care poate testa mai multe infecții. El poate depista gripa și Covid-19 în același, în doar 10 secunde. Specialiștii susțin că acest senzor poate depista particulele virale și rare din respirație.

Mulți dintre noi s-au obișnuit în ultimii ani să se testeze pentru COVID cu ajutorul testelor rapide. În acest context, cercetătorii din SUA au dezvoltat un senzor precis, care poate testa mai multe infecții, iar rezultatul este oferit într-un timp record. Specialiștii susțin că aceste senzor poate testa COVID-19 și gripa în același timp, oferind rezultatul în doar 10 secunde.

Dispozitivul a fost conceput din nanomaterial foarte subțire care permite detectarea virusurilor în cazul ambelor infecții. Senzorul este realizat dintr-un singur strat de atomi de carbon, aranjat într-un model de rețea hexagonală. Datorită formatului său subțire, el poate detecta și distinge prezența diferitelor proteine virale.

Noul senzor a fost creat de cercetătorii de la Universitatea Texas din Austin. Aceștia au folosit anticorpii pe care sistemul imunitar uman îi dezvoltă pentru a lupta împotriva ambelor virusuri și i-au legat de grafen. Anticorpii dintr-o monstră luată de la o persoană infectată se leagă de proteinele lor țintă și modifică curentul electric. Cercetătorii au efectuat mai multe teste, iar rezultatul a fost oferit într-un timp record, de 10 secunde.

Ne puteți urmări și pe Google News

Noul senzor dezvoltat de cercetătorii americani poate detecta particulele virale și rare din respirație

Cercetătorul Deji Akinwande de la Universitatea Texas din Austin susține că, în urma testelor, au observat că noul senzor poate fi folosit cu succes în identificarea particulelor virale și mai rare care se găsesc în respirația oamenilor.

„Atunci când aceste două virusuri circulă împreună, așa cum s-a întâmplat la începutul acestei ierni, ar fi extrem de util să avem un senzor care să poată detecta simultan dacă aveți COVID, gripă, niciuna dintre acestea sau ambele”, a spus Deji Akinwande, potrivit Sky News.

Specialiștii susțin că gripa și COVID-19 au în comun multe simptome, printre acestea fiind tuse sau temperatură. Primul succes al noului senzor a fost în urma detectării acestor două infecții. Potrivit cercetătorilor americani, noul mecanism ar putea fi modificat pentru a testa și alte boli.