Joe Biden a semnat legea. Toată lumea va afla secretele americanilor despre Covid-19

Joe Biden a semnat legea. Toată lumea va afla secretele americanilor despre Covid-19Joe Biden. Sursa foto: Administratia Prezidentiala

Administrația de la Casa Albă va desecretiza documentele referitoare la originile și răspândirea pandemiei de Covid-19. Președintele Joe Biden a anunțat că a promulgat un proiect de lege care asigură transparența cu privire la acest subiect. Legea promulgată de Biden s-a bucurat de o susținere largă în rândul senatorilor și congresmanilor din ambele partide, Republican și Conservator.

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a anunțat că a promulgat un proiect de lege care va permite declasificarea documentelor referitoare la originile pandemiei Covid-19. Oficial, boala care a paralizat vreme de un an o lume întreagă a luat naștere într-o piață de animale dintr-un oraș din China. Anunțul a fost făcut de Casa Albă prin intemediul unui comunicat de presă, conform căruia, este necesar să cunoaștem originea bolii pentru a evita alte situații similare.

„Trebuie să aflăm care sunt originile pandemiei Covid-19 pentru a ne asigura că putem preveni mai bine viitoarele pandemii”, a declarat președintele Joe Biden, conform comunicatului.

Oficialul de la Casa Albă a precizat că în mandatul său vor fi declasificate oricât de multe informații, pe subiecte de interes, va fi nevoie. El a precizat că vor fi respectate, însă, aspectele care țin de securitatea națională.

„Administrația mea va declasifica și va publica cât mai multe informații posibil”, respectând în același timp „securitatea națională”, a adăugat președintele american.

Legea a trecut cu unanimitate de voturi

Proiectul de lege promulgat de Joe Biden a fost inițiat și susținut, în prima fază de opoziția republicană. În cele din urmă, textul a atras atenția și democraților, astfel că s-a format un larg consens în jurul acestei legi. Drept urmare, actul normativ a fost votat în unanimitate de Camera Reprezentanților, care este controlată de o majoritate conservatoare.

Acest lucru este cu atât mai notabil cu cât pandemia a creat diviziuni partizane deosebit de profunde în Statele Unite. Au existat opinii pro și contra vaccinării, dar și despre măsurile de prevenție adoptate de autorități. Chiar dacă coronavirusul a provocat numeroase decese, există foarte mulți contestatari.

Teoriile cu privire la originea coronavirusului

Directorul poliției federale, Christopher Wray, a sugerat recent că virusul s-a răspândit după un accident de laborator din Wuhan, China. În opinia sa, aceasta a fost „foarte probabil” cauza pandemiei Covid-19. O ipoteză similară a fost avansată și de reprezentanții Departamentul american al Energiei.

În acest context, Organizația Mondială a Sănătății a solicitat autorităților americane să își dezvăluie informațiile și să le împărtășească cu restul organizațiilor.

Comunitatea științifică rămâne divizată cu privire la acest subiect. Există curente de opinie care susțin că virusul a fost transmis de un animal intermediar. Dar există și alte puncte de vedere conform cărora coronavirusul s-ar fi scurs dintr-un laborator din Wuhan.

Ne puteți urmări și pe Google News