Eugen Pîrvulescu, plasat sub control judiciar. Update

Eugen Pîrvulescu, plasat sub control judiciar. UpdateEugen Pîrvulescu / sursa foto: Inquam/Octav Ganea

Update. Eugen Pîrvulescu a fost pus sub control judiciar, măsură valabilă pentru 60 de zile. Timp de 10 ore, senatorul a fost audiat la sediul Direcției Naționale Anticorupție. În același dosar este cercetat și Marian Burcescu pentru cumpărare de influență. De asemenea, Gheorghe Florea și Radu Mărgineanu sunt cercetați pentru trafic de influență. Toto, Marian Țole a calitatea de martor în dosar.

 

Alegerile sunt tot mai aproape, iar madatele emise de DNA sunt tot mai multe. Dacă ieri a fost Nelu Tătaru, astăzi a venit rândul senatorului Eugen Pîrvulescu, plecat de la PNL la formațiunea lui Mircea Geoană, să fie adus cu mandat la Direcția Națională Anticorupție. El a fost trimis în judecată de DNA pentru instigare la cumpărare de influență.

Acuzat de folosire a influenţei sau autorităţii

Senatorul Eugen Pîrvulescu a ajuns la sediul DNA și urmează să fie audiat de procurori.

El a fost trimis în judecată în 2022 de Direcția Națională Anticorupție "pentru folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată".

DNA

DNA. Sursa foto: Facebook

A cerut subiectele pentru postul de asistent medical

Concret, el şi-ar fi folosit influenţa pe lângă membrii unor comisii de concurs de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Teleorman, cărora le-ar fi cerut să îi dea subiectele pentru concursuri organizate pentru posturi de asistent medical şi şofer. Senatorul le-ar fi solicitat să îi favorizeze la proba practică pe candidaţii indicaţi de el pentru a obţine aceste posturi.

Ordinul de aducere a fost eliberat de un procuror DNA de la Secția I, care se ocupă de instrumentarea dosarelor directe de corupție.

Eugen Pîrvulescu a plecat de la PNL la Geoană

Eugen Pîrvulescu "a dezertat", la începutul săptămânii, din PArtidul Naționjal Liberal. El s-a alăturat echipei de campanie a lui Mircea Geoană și a declarat, de mai multe ori, că acesta va fi, cu siguranță, președintele României și a acuzat PNL că face "politica pumnului în gură"

La plecarea din Partidul Național Liberal, senatorul a declarat: „Vreau să mulţumesc, în mod deosebit, colegilor senatori PNL, în ultimii patru ani de zile, precum şi celorlalţi, din ultimi opt ani, pentru colaborare pentru familia liberală. Mă dezafiliez din Grupul Naţional Liberal, senatorilor liberali, şi voi activa ca independent începând de astăzi”.

 

Ne puteți urmări și pe Google News