DNA a cerut ridicarea imunității lui Nelu Tătaru. Fostul ministru respinge acuzațiile. Update

DNA a cerut ridicarea imunității lui Nelu Tătaru. Fostul ministru respinge acuzațiile. UpdateSursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Update - DNA a cerut ridicarea imunității lui Nelu Tătaru

Departamentul Național Anticorupție, filiala Iași, a solicitat Parlamentului României ridicarea imunității fostului ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, în dosarul în care îl acuză de luare de mită.

Update - Tătaru spune că e nevinovat

La ieșirea de la DNA Iași, Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănătății, a respins acuzațiile DNA. El a spus că, la DNA, nu a fost audiat, ci doar i s-au prezentat acuzațiile.

De asemenea, avocații fostului ministru au spus că nu există niciun flagrant și că nu au existat denunțători.

„Sunt nevinovat, mi-am făcut doar datoria de medic. Nu am cerut și nu am condiționat niciodată actul medical”, a declarat Nelu Tăraru.

Update - Tătaru rămâne fără funcțiile din PNL

Președintele PNL Nicolae Ciuca a propus, în ședința BPN, demiterea din funcția de președinte al organizației Vaslui a lui Nelu Tătaru.

Propunerea a fost validată cu unanimitate de voturi de organismul de conducere al PNL.

Nicolae Ciucă a mai spus că interimatul la PNL Vaslui va fi asigurat de Varujan Vosganian.

Nelu Tătaru nu va mai fi nici candidat al partidului pentru parlamentare.

Update - Percheziții la spitalul din Huși, unde lucrează Nelu Tătaru

Procurorii DNA au început să facă percheziții la spitalul din orașul Huși, județul Vaslui, la care lucra fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru în calitate de chirurg.

Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănătății, a fost dus de DNA Iași pentru audieri. Procurorii îl acuză de luare de mită. La dosar ar exista mai multe probe video.

Nelu Tătaru, acuzat de DNA că a luat mită de la bolnavi

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție îl acuză pe fostul ministru al Sănătății că ar fi luat mită de la pacienți. La dosar ar exista mai multe imagini video cu Nelu Tătaru în timp ce ar fi luat mită.

Potrivit televiziunile de știri, Nelu Tătaru, chirurg la spitalul din Huși, ar fi luat sume mici de bani de la sute de bolnavi. De asemenea, el ar fi primit pentru acte medicale inclusiv găini și ouă de la pacienți sau rudele acestora

Fostul ministru este în prezent parlamentar, așa că procurorii DNA nu au voie să-l rețină sau să facă percheziții la locuința sau cabinetul său fără aviz din parte Parlamentului.

Tătaru este președintele filialei Vaslui a Partidului Național Liberal și era pe listele pentru alegerile parlamentare de la sfârșitul acestui an.

Nelu Tataru

Racolat de Securitate

În 2021, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității a stabilit că Nelu Tătaru a fost recrutat în anul 1988 de Securitate. Fostul ministru primise o „Adeverință de albire” în anul 2015.

El ar fi fost racolat de Securitate încă de pe băncile școlii. Concret, Nelui Tătaru a început colaborarea cu serviciile secrete în perioada în care era elev la Liceul Sanitar din Suceava.

Acesta fusese recrutat pentru a asigura „încadrarea informativă a colegilor de studii” și a semnat un Angajament la data de 28.11.1988. A primit numele conspirativ „POPA”.

Nelu Tătaru a fost anchetat și în Pandemie

De numele deputatului PNL se leagă mai multe controverse din timpul pandemiei.

Curtea de Conturi a sesizat DNA posibile nereguli privind achiziții făcute în anul 2020 de Ministerul Sănătății condus de Nelu Tătaru şi Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, aflat în subordinea Departamentului pentru Situații de Urgență, condus de Raed Arafat, potrivit unui document publicat pe site-ul Curţii de Conturi.

În privinţa lui Nelu Tătaru, Curtea de Conturi reclama posibile infracţiuni de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals. Prejudiciul ar fi de peste 2,8 milioane de lei.