Selfie în locul unde urma să o ucidă pe fetița de 5 ani

Selfie în locul unde urma să o ucidă pe fetița de 5 ani

Povestea băiatului care a recunoscut că a ucis-o, acum un an și patru luni pe micuța Estera, la Baia Mare, a pus pe jar comunitatea din Maracana, getto-ul de romi din apropierea fostului combinat Cuprom. Amicii lui au descoperit că acesta are, pe Facebook, un selfie realizat chiar la locul faptei, care i-a fost, aproape un an, poză de profil.

În timp ce adolescentul (17 ani) a fost încarcerat pentru 30 de zile, fiind supus unor noi runde de audieri și administrări de probe, conform procurorului Bogdan Gabor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, comunitatea de romi din cartierul unde trăia nu își revine din șoc. Un an și patru luni, băiatul aproape că s-a purtat ca și când nimic nu s-a întâmplat, i-a spus zilnic„sărut mâna” mamei Esterei. Cele două familii nu numai că locuiau pe același palier al blocului, ci și în apartamente alăturate. Iar acest lucru e doar primul nivel al șocului. Criminalul și victima erau verișori: străbunica băiatului era sora bunicii fetiței. Oamenii cer pedepse dure pentru băiat: de la castrare la condamnarea la moarte.

Tensiune în comunitate

Revolta comunității se îndreaptă însă și spre familia Esterei. „Cum să vezi că ți-a plecat copilul de acasă la ora 14.00 și să nu îl cauți până seara la ora 20.00? Am și eu frați mici, am copil. Niciunul, niciodată, nu a plecat de acasă să dispară cu orele, și noi să nu îl căutăm”, ne-a spus unul din romii din vecinătatea celor două familii. Pe de altă parte, au început să se vehiculeze diverse variante: că băiatul era drogat în momentul comiterii faptei, deși, cu toții, de la vecini, la prieteni, până la asistenți sociali și dascăli știu că nici măcar nu fuma. Poate că a avut un moment de rătăcire și a încercat niște substanțe. Sau poate că altcineva a comis fapta și el a luato asupra lui? Sun vehiculate și aceste ipoteze.

Un adolescent care voia să își depășească condiția

Băiatul provine dintr-o familie săracă, cu mai mulți copii, în care doar tatăl lucrează. În loc să golănească, în spirtitul locului, a înțeles că salvarea lui e învățătura.

„Învăța bine, a terminat anul cu medii de la 7 în sus. Nu chiulea, nu voia să facă absențe. Nu fuma, nu consuma alcool”, a povestit pentru EVZ un coleg de clasă. Același lucru l-au confirmat și alți colegi. Nu umbla cu fete, își ajuta vecinii cu copiii mai mici, era respectuos.

„Dacă vreun adult striga la el, era în stare să fugă în casă”, ne-a mai spus unul din interlocutori. Frecventa un centru comunitar pentru romi, unde putea să își pregătească temele în liniște, și participa la diverse activități.

Era pasionat de film, de electronică de știință. Voia să se extragă din comunitatea sărmană din getto și să meargă la facultate. „Era mult prea inteligent pentru vârsta lui și pentru comunitatea lui. Se vedea, prin tot ceea ce făcea, că vrea să ajungă departe și își construia, atent, drumul”, spun adulții din afara comunității, care au relaționat cu el.

 

A ademenit-o cu ciocolată într-o clădire abandonată

Nimeni nu înțelege cum a putut să o omoare pe micuța Estera. Ridicat de polițiști abia săptămâna trecută de la locul de muncă unde făcea ucenicie pe durata verii, în ciuda faptului că, de la comiterea faptei nu s-a ascuns o secundă, la audieri, băiatul și-a recunoscut fapta și le-a oferit anchetatorilor detalii despre cum a comis-o. În ziua de 30 aprilie 2018 Estera a ieșit la joacă după prânz. După-amiază băiatul a ademenit-o cu ciocolată într-o clădire abandonată. O clădire unde mergea deserori, singur, și unde, un an mai devreme, își făcuse un selfie care i-a rămas poză de profil pe Facebook luni bune după comiterea crimei. Departe de ochii lumii, a dezbrăcat-o și a abuzat-o, iar când copila a început să țipe, îngrozită, s-a speriat așa tare încât a pus mâna pe o cărămidă și i-a dat fetei cu ea în cap. Micuța a căzut secerată. De panică, a ascuns o parte din hainele ei și a fugit acasă. Abia la reconstituire le-au găsit și anchetatorii, la indicațiile băiatului. „Nimeni de la școală nu a bănuit nimic. Era la fel ca înainte”, spun colegii. Același lucru îl povestec vecinii. Doar unul din frații băiatului ar fi remarcat că, o vreme, a fost mai abătut.

 

Ne puteți urmări și pe Google News