Seism pe scena politică. USR se prăbușește în sondaje, AUR este pe un val de ascensiune fulminantă
- Andreea Vlad
- 15 iunie 2021, 15:24
După doar 6 luni de guvernare, partidele care conduc țara se repoziționează în opinia alegătorilor. Invitata jurnalistului Robert Turcescu în emisiunea "Contrapunct" a fost specialista în comunicare Adriana Săftoiu, fostă deputată PNL.
Ultimul sondaj de opinie realizat de IRES, în luna mai, confirmă ascensiunea PSD, care practic a crescut în preferințele românilor "fără să facă nimic", cum a remarcat gazda emisiunii. PSD este cotat la 36%, o creștere de 7 procente față de sondajul anterior.
Și PNL este în creștere, însă mai ponderat. În schimb, USR se află într-o prăbușire accelerată. Explicația ar fi, în opinia lui Turcescu, genul de atitudine și de discurs al unor politicieni ca Dan Barna, Clotilde Armand sau Iulian Bulai. "E un coșmar să guvernezi cu această structură politică numită USR. E imposibil să dialoghezi" cu personaje de acest tip, a comentat moderatorul. Opinie confirmată de invitata sa, care a menționat și "obsesia pentru aplauze și like-uri" a multor lideri USR.
Față de decembrie 2020, AUR a crescut de la 9 la 14%, însă și acest partid are o problemă cu discursul, a remarcat Adriana Săftoiu. AUR a acumulat un val de emoție pe care alte partide l-au ignorat, preferând un discurs rece, pro-european, a remarcat Turcescu.