ȘEFUL Poliției Române a ajuns în China. INTERPOL la Beijing

ȘEFUL Poliției Române a ajuns în China. INTERPOL la Beijing

Șeful Poliției Române, chestorul Bogdan Despescu a ajuns în China, în fruntea unei delegații care a participat la a 86 - a Adunare Generală a INTERPOL. România este membru fondator al Organizației Internaționale de Poliție Criminală de aproape un secol.

O delegație a Poliției Române, condusă de chestor principal de poliție Bogdan Despescu a participat, la Beijing - China, la cea de-a 86 - a Adunare Generală a Organizației Internaționale de Poliție Criminală  (OIPC) - INTERPOL, eveniment care a reunit peste 1.000 de membri. 

Poliția Română transmite că principalele teme dezbătute au vizat actualizarea celor trei programe de amenințare globală ale Organizației privind combaterea terorismului, criminalitatea organizată și criminalitatea informatică, precum și noi criterii și procese de aderare la INTERPOL.

Ne puteți urmări și pe Google News

Totodată, delegația română a avut o serie de întâlniri bilaterale, în cadrul cărora a fost subliniată buna colaborare polițienească existentă între Poliția Română și celelalte instituții de aplicare a legii din statele partenere și a fost reiterată importanța dezvoltării strategiilor comune în lupta pentru combaterea criminalității.

România este membru fondator al INTERPOL - organizație înființată în anul 1923 - și primul stat din zonă care a readerat la INTERPOL după cel de-al doilea război mondial în 1973.

Organizația Internațională de Poliție Criminală (International Criminal Police Organization) - INTERPOL - este cea mai mare organizație internațională de poliție, având 190 de țări membre, fiecare reprezentată de câte un Birou Național Central.