Şeful Poliţiei Mehedinţi, Sorin Coman, a fost reţinut pentru 24 de ore

Şeful Poliţiei Mehedinţi, Sorin Coman, a fost reţinut pentru 24 de ore Sursa: Arhiva EVZ

Şeful Poliţiei Mehedinţi, Sorin Coman, a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce miercuri a fost ridicat de forţele speciale în urma unor percheziţii realizate de DIICOT, într-un dosar de trafic de țigări.

Şeful Poliţiei Mehedinţi, Sorin Coman, a fost reţinut pentru 24 de ore, conform informaţiilor jurnaliştilor de la Antena 3. Amintim că miercuri au fost organizate peste 150 de percheziții la firme şi polițiști de frontieră din vestul şi sud-vestul ţării.

Cei menţionaţi sunt acuzaţi că ar fi implicaţi în traficul ilegal de tigări. La această acţiune amplă au participat procurorii DIICOT – Structura Centrală şi ofițerii DGA. A fost vizată destructurarea unor grupări infracționale care conlucrează în vederea comiterii infracțiunii de contrabandă.

Prejudiciu de milioane

Conform primelor informaţii, aceste grupări erau protejate de mai mulți polițiști, în schimbul unor sume de bani pe care ei le primeau periodic. Prejudiciul creat în acest caz ajunge la 4 milioane de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News

„În această dimineață, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițerii DGA efectuează peste 150 de percheziții în județe din sudul și vestul țării. Acțiunea vizează destructurarea unor grupări infracționale care conlucrează în vederea comiterii infracțiunii de contrabandă.

Grupările erau protejate de mai mulți polițiști, în schimbul unor sume de bani pe care aceștia le primeau periodic de la lideri”, au transmis DIICOT și Direcția Generală Anticorupție (DGA).

Ce rol acea Sorin Coman

Surse judiciare au dezvăluit pentru evz.ro că unul dintre cei vizați este șeful Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi (STPF) Mehedinți, comisar șef Sorinel Coman (foto). Rolul acestuia era legat de protejarea rețelelor de traficanți de țigări.

Cu privire la acest caz, există anumite legături suspecte cu asasinatul de la Arad şi în prim-plan apare inclusiv un temut clan interlop. Rețelele vizate de percheziții au fost monitorizate de ofițerii DGA timp de doi ani. În această perioadă, s-a putut stabili și legătura infractorilor cu mai mulți polițiști de frontieră.

Clanul Saizu, din Breznița Ocol (județul Mehedinți) s-a îmbogățit din traficul ilegal derulat pe frontiera dintre Serbia şi România. ziaruldemehedinti.ro arată că membrii grupării au dat tunuri după tunuri și în alte domenii.

Petrișor Dudașu Saizu este capul rețelei, iar pe site-ul instanțelor există 24 de dosare în care el a fost judecat,atât pe raza județului Mehedinți, cât și în alte județe.  Pe rolul instanței din Petroșani îl regăsim pe Saizu alături de alte 6 persoane, acolo unde a fost judecat pentru că ar fi păgubit două firme.