ȘEFI de GUVERN și ai AMBASADELOR, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române
- Petrisor Cana
- 27 august 2018, 11:35
Șefi din Guvern și cadrul corpului diplomatic străin acreditat la Bucureşti participă la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române. Printre reprezentanții de vază prezenți la reuniune se numără ministrul german de externe, Heiko Maas, alături de ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu. De asemenea, Călin Popescu-Tăriceanu, Tudorel Toader, George Maior dar și fostul premier Adrian Năstase s-au numărat printre invitați.
Elita diplomației române este prezentă, începând de luni, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române. Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că la eveniment și-au anunțat prezența ministrul german de externe Heiko Maas, şeful diplomaţiei române, Teodor Meleşcanu, ministrul delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu și şefii misiunilor diplomatice şi consulare ale României. Printre cei prezenți în prima zi de reuniune s-au numărat membri ai Guvernului, precum Tudorel Toader - ministrul Justiției, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, ambasadorul României în SUA și fost director al SRI, george Cristian Maior, dar și fostul premier Adrian Năstase.
La sesiunile plenare ale evenimentului, care se va desfăşura până în 29 august, vor fi prezenţi reprezentanţi ai corpului diplomatic străin acreditat la Bucureşti, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, membri ai Guvernului şi ai Parlamentului, dar şi înalţi responsabili din Ministerul Afacerilor Externe.
Printre principalele teme dezbătute se numără preluarea la 1 ianuarie 2019 a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, relaţiile bilaterale şi cele strategice, cooperarea regională, vecinătatea estică, ONU, diplomaţia economică, diplomaţia culturală şi ştiinţifică.
Printr-un comunicat, Ministerul Afacerilor Externe a anunțat: „În anul celebrării Centenarului Marii Uniri, Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române are o însemnătate cu atât mai mare cu cât înfăptuirea României moderne a fost clădită prin demersurile vizionare ale diplomaţilor români de excepţie care, cu profesionalism şi dedicare, au făcut posibilă această emblematică realizare a diplomaţiei naţionale”.
Oficialii MAE a transmis că „Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române reprezintă o platformă de dezbatere a priorităţilor României în contextul evoluţiilor în plan internaţional, prin evaluarea activităţii diplomatice desfăşurate în ultimul an, trasarea de linii strategice şi identificarea de noi oportunităţi de acţiune”.
Foto: Răzvan Vălcăneanțu