Ședință de urgentă după creșterea infectărilor în București. Când vom putea avea carantină

Ședință de urgentă după creșterea infectărilor în București. Când vom putea avea carantină

Duminică va avea loc o ședință a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență pentru a se discuta prelungirea măsurilor în contextul pandemiei de COVID-19. Anunțul a fost făcut de prefectul Capitalei, Alin Stoica.

UPDATE: „Vom prelungi măsurile care sunt și astăzi în vigoare. Vom intensifica controalele, vom monitoriza în mare situația. Poliția din Ilfov ne-a cerut ajutorul pentru organizarea filtrelor. Dacă autoritățile sanitare propun, se vor lua și măsuri mai dure”, a spus, duminică dimineață, prefectul Municipiului București.

„De la DSP am primit recomandarea menținerii măsurilor. Dacă specialiștii recomandă, se vor lua și aceste măsuri (n.red. mai dure). Un oraș nu poate fi carantinat pe bucățele”, a mai spus prefectul.

Duminică va avea loc o ședință a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență pentru a se discuta prelungirea măsurilor în contextul pandemiei de COVID-19. Anunțul a fost făcut de prefectul Capitalei, Alin Stoica.

Restricţii în Bucureşti din cauza COVID-19. „Duminică va fi o şedinţă de Comitet Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, pentru prelungirea măsurilor care sunt şi azi în vigoare. Ele fuseseră luate pentru 14 zile şi expiră duminică. Vor fi prelungite cel mai probabil în forma de azi. Nu am stabilit încă ora”, a declarat prefectul Capitalei, Alin Stoica.

București: interzicerea activităţii restaurantelor şi cafenelelor

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis, în şedinţa din 7 martie, printre altele, interzicerea activităţii restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor, având în vedere incidenţa COVID-19 de peste 3 la mia de locuitori în București.

De asemenea, CMBSU a hotărât ca după intrarea Capitalei în scenariul roşu preşcolarii, elevii din învăţământul primar şi până la jumătate dintre elevii claselor a VIII-a, a XII-a, a XIII-a şi ai celor din anii terminali din învăţământul profesional şi postliceal merg la cursuri.

Tot mai multe municipii intră în scenariul roşu. Ultimele exemple sunt Oradea şi Iaşi, după ce în ambele reşedinţe de judeţ rata infectărilor a depăşit 3 cazuri la mia de locuitori.

În Oradea incidenţa COVID-19, calculată de DSP pentru ultimele două săptămâni, a ajuns la 3.36 cazuri la mia de locuitori.

Şi Municipiul Iaşi a intrat în scenariul roșu, după ce rata de infectare a ajuns la 3,12 cazuri la mia de locuitori.

Ilfov, incidenţă peste 6

Grupul pentru Comunicare Strategică a anunţat vineri că judeţul Ilfov a ajuns la o incidenţă de 6.37 cazuri COVID-19 la mia de locuitori, aproape dublu faţă de media naţională. În ultimele 24 de ore s-au raportat 379 de cazuri noi de imbolnăvire.

Deja opt localităţi din judeţul Ilfov sunt în carantină. Este vorba despre comuna Berceni (9.59), Brănești (6.69), Bragadiru (8.54), Chiajna (8.10), Cornetu (6.44), Dobroești (7.30), Otopeni (6.98), Popești-Leordeni (7.40).

Ilfovul este urmat de Timiş, cu rata de infectare de 5.96, după înregistrarea a 324 de cazuri noi COVID. Capitala are şi astăzi cele mai multe cazuri noi COVID-19, 1031 îmbolnăviri în 24 de ore, şi ajunge la o incindenţă de 4,64 cazuri la mia de locuitori.

Raed Arafat: nu va fi carantină în București

Șeful DSU a specificat sâmbătă la finalul unei ședințe care a avut loc la sediul MAI unde  au participat premierul Florin Cîțu și mai mulți membri ai Guvernului, că în municipiul București nu va fi instituită carantină. Nici carantină de weekend cum se vehiculase. Discuțiile care vor avea loc în ședința de duminică vor fi doar pentru prelungirea scenariului roșu.