Secția de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică va fi deschisă anul acesta la Timișoara
- Georgeta Petrovici
- 9 mai 2019, 14:38
Compartimentul de chirurgie cardiovasculară pentru copii va fi deschis anul acesta la Timișoara, în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare. Aparatură medicală în valoare de aproape 8 milioane de lei va dota viitoarea secţie de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică din cadrul unității medicale.
Secția ar urma să fie funcțională încă de anul acesta, arată managerul, dr. Constantin Luca. Suma de 7,9 milioane de lei a fost alocată deja unităţii medicale de către Ministerul Sănătăţii pentru achiziţia de echipamente în noua secţie, considerată vitală pentru miile de copii care se nasc cu malformaţii congenitale. Aceasta reprezintă jumătate din necesar, instituția derulând și un alt program prin care a obținut finanțare pentru amenajarea compartimentului.
Inițiativa înființării acestei noi secții este mai veche, însă proiectul a intrat în linie dreptă la finele anului trecut, după o vizită în teritoriu a ministrului Sănătășii, Sorina Pintea.
Echipamentele medicale urmează să ajungă la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara în cel mult 7 luni.
„În fiecare an, peste o mie de copii se nasc cu malformații congenitale. Rămâne un necesar foarte mare de operații pe cord la nou-născuți. Ministerul Sănătății ne-a acceptat structura administrativă pentru acest departament, din punct de vedere legal putem desfășura aceste activități– urmează celelalte etape – dotarea blocului operator, pregătirea personalului”, a explicat, anul trecut, Constantin Luca, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara.
În total, noul compartiment va dispune de 12 paturi de copii și patru de terapie intensivă. În momentul în care se va finaliza achiziția aparatelor, activitatea va putea fi pornită, în acest moment fiind deja început programul de training al personalului. ”Avem specialiști din Italia și de la Târgu Mureș care ne vor ajuta să realizăm un colectiv de înaltă calificare”, a mai spus managerul.