SECRETUL pe care Louis Vuitton l-a ascuns ani de zile a fost DEZVĂLUIT. România, IMPLICATĂ
- Simion Oprescu
- 18 iunie 2017, 12:44
Marele secret privitor la pantofii Louis Vuitton, cu prețuri între câteva sute și câteva mii de euro, a fost în sfârșit dezvăluit de jurnaliștii britanici.
Cei mai mulți dintre pantofii Louis Vuitton, pe care grupul Louis Vuitton Moet Hennessy (LVMH) îi vine la preţuri cuprinse între 500 şi 1.800 de lire sterline perechea, sunt produşi în România, la uzina Somarest din Cisnădie, potrivit unei anchete a jurnaliştilor de la The Guardian, citată de Agerpres.
Publicaţia britanică scrie că existenţa acestei uzine este un secret bine păzit, iar echipa managerială face eforturi pentru a se asigura că nu există nicio menţionare a mărcii Louis Vuitton. Unei echipe de documentare de la o televiziune franceză i-a fost interzis accesul în uzină, în anul 2014, iar Bernard Arnault, directorul general de la LVMH şi cel mai bogat om din Franţa, a respins orice acuzaţii.
Jurnaliștii de la The Guardian susţin că LVMH a construit o primă uzină la Cisnădie în 2002 pentru a profita de mâna de lucru ieftină din România, iar în 2004 această uzină produce 1.500 de perechi de pantofi pe săptămână, potrivit CV-ului online al directorului de la acea dată al companiei. O a doua uzină a fost construită la Avrig în 2009 care produce componente pentru genţi de mână şi valize.
The Guardian mai scrie că echipa sa a putut intra pentru prima dată în fabrica de la Cisnădie şi a confirmat că mii de pantofi Louis Vuitton ies pe poartă în fiecare săptămână, aproape gata cu excepţia tălpilor. Somarest nu a fost dispusă să dezvăluie câţi pantofi produce în prezent, dar CV-ul online al directorului de operaţiuni susţine că producţia a crescut cu 70% comparativ cu 2007, ceea ce ar sugera că în prezent produce peste 100.000 de perechi pe an.
O purtătoare de cuvânt de la uzina de la Cisnădie a acceptat să discutate detaliile legate de producţia uzinei. Potrivit acesteia, managerii sunt francezi iar materialele utilizate sunt de asemenea importate din Franţa. După asamblare, uzina exportă produsele spre Franţa şi Italia unde sunt „finalizate” pentru a putea fi etichetate drept „made in France” sau „made in Italy”, în conformitate cu legislaţia UE.
Purtătoarea de cuvânt precizează că muncitorii sunt mulţumiţi de condiţiile de muncă de la uzina de la Cisnădie, care sunt mult mai bine decât în altă parte a ţării. Acest lucru a fost confirmat şi de o purtătoare de cuvânt de la Inspectoratul Teritorial de Muncă din Sibiu, potrivit căreia muncitorii beneficiază de week- end-uri libere şi plăţi pentru orele suplimentare. "Nu au existat plângeri" a spus Enciu Dumitru.
Purtătoarea de cuvânt a mai spus că în prezent cele două uzine au 734 de angajaţi care primesc salariul mediu din industria de confecţii din România. Potrivit organizaţiei Clean Clothes Campaign acest salariu este de aproximativ 133 de euro pe lună, ceea ce înseamnă că un muncitor ar avea nevoie de salariul pe şase luni pentru a putea cumpăra o pereche de pantofi Louis Vuitton.