Sebastian Ghiță, primul pe lista Europol de MOST WANTED!
- Dana Lascu
- 31 ianuarie 2017, 08:29
Fostul deputat Sebastian Ghiță, care a dispărut din Romania de la jumătatea lunii decembrie 2016, a fost inclus pe lista Most Wanted a Europol, fiind singura persoană căutată pentru corupție de poliția europeană. Alături de el, în listă se mai află 63 de persoane (62 de bărbați și o femeie), căutați pentru terorism, trafic de droguri, omor, violatori, trafic de persoane și droguri sau furt organizat și armat.
Sebastian Ghiță, care a fost deputat între 2012 și 2016, a rămas fără imunitate după ce mandatul său s-a încheiat, odată cu alegerea unui noi Parlament.
El a fost ultima dată văzut la IJP Prahova, pe 9 decembrie 2016, când a dat cu subsemnatul în cadrul controlului judiciar pe cauțiune.
Apoi a fost citat la DNA Ploiești pe 21 decembrie, în dosarul Ponta-Blair, însa nu s-a prezentat, la sediul Parchetului ajungând doar avocații săi.
De atunci, fostul deputat a fost căutat de politiști la domiciliul său, dar și la alte adrese pe care obișnuia să le frecventeze, dar nu a mai fost găsit.
Sebastian Ghiță era dat în urmărire națională din 5 ianuarie 2017, după ce instanța supremă decisese arestarea sa preventivă în lipsă.
El a intrat pe lista de „most wanted” după ce DNA Ploiești a transmis sesizarea I.P.J. Prahova - Serviciul de Investigații Criminale - către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care se cerea emiterea mandatului european de arestare și urmărirea sa internațională.
Fostul deputat este trimis în judecată în două dosare:
- În primul este acuzat de dare de mită, cumpărare de influență, spălare de bani, șantaj și folosirea și distribuirea de informații care nu aveau caracter public . Alături de el în dosar sunt acuzați și foștii șefi ai Parchetului Curții de Apel Ploiești, Liviu Tudose li Aurelian Mihăilă, fostul șef al IPJ Prahova Viorel Dosaru și fostul șef al DGA Prahova, Constantin Ispas. Dosarul este pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
- În al doilea dosar, Ghiță este acuzat că i-a dat lui Iulian Bădescu, fostul primar al Ploieștiului, o casă pentru a primi finanțare de la bugetul local pentru asociația Basket Club Asesoft. Și acesta se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De asemenea, Sebastian Ghiță este urmărit penal în alte două dosare de corupție,:
- Cel privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România, în 2012;
- cel în care Iulian Herțanu, cumnatul lui Victor Ponta, este acuzat de fraude cu fonduri europene și alte infracțiuni. În acest dosar sunt cercetați și Mircea Cosma, fostul președintre al Consiliului Județean Prahova și fiul acestuia, Vlad Cosma.