Se scumpesc țigările și alcoolul. Măsura intră în vigoare de la 1 august

Se scumpesc țigările și alcoolul. Măsura intră în vigoare de la 1 augustCe se întâmplă cu organismul tău fără alcool. Sursa: Arhiva EVZ

Majorarea accizelor pentru alcool şi băuturi alcoolice se va face începând cu 1 august 2022. Astfel, fumătorii vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru țigări, iar la fel vor face și cei care consumă băuturi alcoolice.

De la 1 august 2022, accizele pentru tutun și băuturi alcoolice vor fi majorate, având în vedere că nivelul accizelor pentru aceste produse nu a mai fost actualizat de la rescrierea Codului fiscal, adică din 1992, potrivit proiectului de ordonanţă pentru modificarea Codului Fiscal, publicat în seara zilei de 4 iulie 2022, informează infoactual.ro.

Pachetul de țigări se va scumpi gradual.

Astfel, acciza la țigări va crește, începând cu 1 august 2022, cu 31 de lei. Prin urmare, este posibil ca fumătorii să plătească mai mult cu 60 de bani pe pachet, însă, cel mai probabil, va fi stabilit un calendar de creștere în mai multe etape.

De asemenea, Ministerul de Finanţe propune majorarea nivelului accizelor pentru alcool şi băuturi alcoolice.

Ce prevede proiectul de ordonanță

În Nota de fundamentare care însoţeşte proiectul, se precizează:

„În vederea respectării cerinţei prevăzute la art. 10 alin. (2) din Directiva 2011/64/UE şi pentru a fi evitată declanşarea acţiunii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor (infringement) împotriva ţării noastre, se propune creşterea nivelului accizei totale pentru ţigarete, începând cu 1 august 2022, de la 563,97 lei/1.000 ţigarete la 594,97 lei/1.000 ţigarete, precum şi adoptarea unui nou calendar de creştere graduală a nivelului accizei totale pentru ţigarete ţinând cont de necesitatea respectării legislaţiei unionale în domeniul produselor din tutun, securizarea veniturilor bugetare şi asigurarea predictibilităţii fiscale necesară sectorului.

Ţinând cont că potrivit art. 343 alin. (5) din Codul fiscal, acciza specifică pentru ţigarete se determină pe baza preţului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem şi al accizei totale, precum şi faptul că începând cu data 1 august 2022 va creşte nivelul accizei totale pentru ţigarete, se impune actualizarea nivelului accizei specifice pentru ţigarete.

În ceea ce priveşte procentul legal al accizei ad valorem aplicat asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, se propune diminuarea acestuia cu un punct procentual pe an, începând cu 1 august 2022, astfel că acesta va fi de 10% în anul 2025. Se propune majorarea cuantumului accizei minime pentru ţigarete datorate, de la de 97% din nivelul accizei totale pentru ţigarete la 100% din nivelul accizei totale pentru ţigarete prevăzut în anexa nr. 1″.

Ne puteți urmări și pe Google News