SE SCHIMBĂ legislația pe achiziții publice

SE SCHIMBĂ legislația pe achiziții publice

Strategia națională de achiziții publice va fi finalizată până în luna iunie, termen agreat de România cu Comisia Europeană, împreună cu alte patru proiecte de legi în domeniu, a spus ieri Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene.

Astfel, de la 1 ianuarie 2016 se dorește aplicarea noului cadru legislativ în domeniul achizițiilor publice, a mai declarat acesta.

„Vor fi patru proiecte de legi foarte simple — cum ar trebui să fie făcute legile în România, nu stufoase și absolute prevederile la nivel de lege cum, din păcate, este meteahna la nivelul administrației publice. Vor fi patru acte normative foarte simple, exact cum spune și directiva, nimic mai mult, iar restul se pune în secundar și în terțiar dacă este cazul", a spus Teodorovici.

Până la finele lui 2015 cele patru proiecte vor fi supuse dezbaterilor publice și vor fi trecute prin Parlament.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit ministrului, cele patru proiecte reprezintă implementarea unor noi directive europene care schimbă legislația pe achiziții publice.

"Vor fi patru acte. Sunt trei directive europene noi care schimbă legislația pe achiziții publice, iar noi am decis la nivel național că vom face patru, care să privească următoarele lucruri. Prima va fi cea legată de achizițiile clasice, a doua cea de concesiuni, a treia de utilități și a patra pentru a remedia acele contestații. Deci, patru acte normative care vor avea în secundar alte prevederi", a explicat acesta.

Șeful Fondurilor Europene a subliniat că partea cea mai importantă a acestui pachet legislativ este un îndrumar solicitat de foarte mulți ani de Comisia Europeană, care va ajuta aplicanții să înțeleagă textul de lege.

Oficialul de la Fonduri Europene a atras atenția că, la fel de important ca legislația, este profesionalismul celor care lucrează în domeniul achizițiilor publice, dând ca exemplu negativ un caz în care, o licitație lansată de CFR a avut peste 2.500 de clarificări.