Se pregătește o revoluție anarhistă și în Europa? Atenție la Italia, Spania și Grecia!

Se pregătește o revoluție anarhistă și în Europa? Atenție la Italia, Spania și Grecia!

În Raportul său privind Situația și Tendințele Terorismului din Uniunea Europeană  pentru 2020, Europol a avertizat că pandemia a creat o oportunitate pentru extremiștii de stânga și de dreapta, dar și pentru teroriștii islamiști. Toți încearcă să profite de problemele socio-economice pentru a-și răspândi mesajele.

„În primele luni ale anului 2020, măsurile de blocare introduse pentru a combate răspândirea COVID-19 ar putea face să crească și mai mult unele dintre tendințele amenințătoare identificate în raport, având în vedere impactul economic și social al pandemiei la nivel mondial”, a spus Catherine de Bolle, directorul executiv al Europol.

În Italia, situația este, deja, îngrijorătoare. În 2019, au crescut sensibil arestările extremiștilor de stânga. Un număr extrem de ridicat s-a înregistrat, de asemenea, în Spania și Grecia. Efectele economice ale pandemiei nu fac decât să  mărească riscul de radicalizare și terorism, potrivit cifrelor prezentate de Catherine de Bolle, directorul executiv al Europol.

Islamiștii, anarhiștii, marxiștii, dar și gruprile de extremă dreapta ar putea să se folosească de problemele socio-economice  cauzate de restricțiile impuse de diferitele guverne pentru limitarea răspândirii SARS-Cov-2, susține raportul dat publicității de Europol. Deși s-a constat o scădere a atacurilor jihadiste în ultimul an, Europol susține că autoritățile trebuie să rămână vigilente și să nu renunțe la măsurile de securitate, pentru că ISIS și al-Qaeda sunt capabile încă să lovească. Foarte periculoși sunt mai ales “lupii singuratici”, adică islamiștii care  planifică și execută singuri atacuri teroriste.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce este Antifa, mișcarea pe care Trump o acuză că a dezlănțuit haosul în SUA?

Cele mai căutate criminale din Uniunea Europeană

Raportul abordează, de asemenea, problema terorismul de extremă dreapta (cu șase atacuri în UE), dar și cele 26 de atacuri de extremă stânga înregistrate în Grecia, Italia și Spania, țări îm care se precizează că  arestările în rândul anarhiștilor și marxiștilor s-au triplat în 2019.

„Este cunoscut faptul că radicalismul și terorismul găsesc teren fertil nu numai în acele țări în care condițiile socio-economice sunt precare, ci și în cele în care statul este absent și, prin urmare, este esențial ca instituțiile UE să ia toate măsurile necesare pentru a face față crizei economice și șomajului post-Covid, pentru a evita riscul de radicalizare politico-ideologică”, notează cotidianul italian Il Giornale.