Școala de vară de la Oașa a profesorilor, organizată de Sinaxa educațională. Foto

Școala de vară de la Oașa a profesorilor, organizată de Sinaxa educațională. Foto

În perioada 31 iulie – 3 august 2025, la Mănăstirea Oașa din județul Alba, a avut loc o nouă ediție a Școlii de vară a profesorilor, organizată de comunitatea Sinaxa Educațională, cu tema Dinamica diferențelor. Evenimentul a reunit peste 175 de cadre didactice din toată țara, de toate specializările, într-un spațiu care a devenit în acele zile mai mult decât o tabără de formare: o adevărată școală a inimii și a conștiinței.

Școala de vară de la Oașa: Programul formării și invitații speciali

Timp de patru zile, profesorii au redescoperit bucuria de a învăța unii de la alții, de a reflecta la propria misiune și de a se conecta profund – cu sine, cu ceilalți și cu Dumnezeu.

Programul a cuprins participarea la slujbele mănăstirii, implicarea în activitățile gospodărești, dar și ateliere interactive susținute de Oana Moșoiu, doctor în Științele Educației și lector universitar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București, Romeo Moșoiu, consilier în Ministerul Educației, și Cătălin Bîrsan, trainer și facilitator în învățare experiențială.

Tabăra de la Oașa

Tabăra de la Oașa

Educația ca întâlnire autentică: Formare cu sens la Școala de vară de la Oașa

Într-o epocă în care provocările din educație se diversifică și cunosc constant un nou grad de dificultate, formarea continuă a cadrelor didactice depășește sfera obligației profesionale punând la dispoziția profesorilor,indiferent de specializare, instrumente practice și devine o necesitate vitală pentru o educație de calitate.

Școala de vară de la Oașa, Sinaxa Educațională #7, a oferit și anul acesta alternative viabile la formările standardizate, punând la dispoziția profesorilor - indiferent de specializare - instrumente practice pentru gestionarea diversității din clasă, dezvoltarea inteligenței emoționale și construirea unor relații autentice cu elevii. Metodele interactive aplicate, experimentate prin Teatru instantaneu sau Teoria celor 5 scaune, și-au dovedit eficiența în înțelegerea dinamicilor complexe din relațiile interpersonale, fiind aplicabile în orice context educațional.

Dialog între generații – o comunitate de învățare cu sens

Această ediție a adus o contribuție importantă și în ceea ce privește dialogul între generații de profesori – de la cei aflați la început de drum, la cei cu zeci de ani de experiență. Am descoperit la profesorii debutanți o nevoie profundă de apartenență la o comunitate profesională în care să poată învăța activ, să se simtă sprijiniți și înțeleși în fața complexității clasei și a sistemului educațional.

Tabăra de la Oașa

Tabăra de la Oașa

În același timp, profesorii cu experiență au venit cu deschiderea de a reînțelege, de a deconstrui și de a privi educația din perspective noi. A fost un spațiu de învățare reciprocă, în care generațiile s-au întâlnit și s-au susținut, devenind parteneri reali în misiunea educațională. (Lect. Univ. Dr. Oana Moșoiu)

Această deschidere și colaborare între generații dau sens și speranță misiunii educaționale: Numai ținându-ne împreună de mână – elevi, profesori, familie - și lucrând unii cu alții, putem să înaintăm și să lăsăm un pic de urmă bună în spatele nostru. (Lect. Univ. Dr. Oana Moșoiu)

Tabăra de la Oașa

Tabăra de la Oașa

Mărturii ale participanților

Mărturiile participanților reflectă impactul profund al acestei întâlniri – o experiență educațională, spirituală și umană cu adevărat transformatoare

M-am bucurat să particip la Școala de vară a profesorilor. Am avut cursuri și seminarii cu oameni profesioniști, fără presiunea plății în cont, fără stresul acumulării creditelor, fără înscrierea „obligatorie” cerută de către superiori, fără supravegherea de la Minister, dar sub Ochiul Atotvăzător al Celui ce cunoaște adâncul inimii omului, trimiși de conștiințele ce vor mai mult, mânați de dorința unor experiențe autentice în relațiile cu noi înșine, cu cei din jurul nostru – cei mai mulți fiind oameni necunoscuți – dar și în relație cu Dumnezeu. (...)

Educația de la Oașa merită toată atenția și efortul nostru pentru că finalitatea ei este pregătirea omului pentru veșnicia în relație cu Dumnezeu. (Ana Maria Ioniță, București).

Tabăra de la Oașa

Tabăra de la Oașa

A fost mai mult decât o simplă tabără de vară

A fost mai mult decât o simplă tabără de vară – a fost o întâlnire sinceră cu mine însămi și cu ceilalți, un izvor de cunoaștere, inspirație, curaj și liniște interioară. (Florina Vălean).

Pentru mine, această Sinaxă a fost ca „Sarea în bucate” și ca „Revanșa secolului”, adică practică și cu umor. Cât despre cadrul în care s-a desfășurat această întâlnire, nu pot spune decât că a fost minunat: atât cadrul natural, cât și cel spiritual. (Ana Lazăr, București)

Am participat la numeroase cursuri de-a lungul timpului. Am învățat de la fiecare câte ceva prețios. Dar la Oașa a fost ceva special. Plec cu inima plină și, cu ajutorul lui Dumnezeu, sper să fac o schimbare pentru elevii și părinții cu care lucrez. Cauza cred că este energia specială a locului, faptul că a fost hrănită deopotrivă mintea și sufletul. Poate și faptul că oamenii care participă sunt credincioși și, cu toții împreună, creează un spațiu plin de bunătate, acceptare și liniște sufletească. (Bianca Popescu).

Tabăra de la Oașa

Tabăra de la Oașa

Experiența a fost încărcată de aspecte pozitive

A fost prima participare și m-a făcut să îmi doresc să nu fie ultima. Experiența a fost încărcată de aspecte pozitive. Am avut multe momente de „aha!”, câteva informații m-au pus pe gânduri și mi-au deschis noi perspective. Atmosfera a fost caldă și primitoare, natura – superbă – și slujbele au adus liniște și odihnă sufletească. (Alina Tănase),

Școala de vară a profesorilor a facilitat nu numai întâlnirea cu informația, ci și cu dimensiunea umană și spirituală. Experiența a avut la bază: elemente de dezvoltare personală (autocunoaștere, echilibru emoțional, empatie); elemente de formare profesională (integrarea valorilor umane și spirituale în educație, prin activitățile școlare); (re)conștientizarea rolului nostru, al dascălilor, în formarea caracterului elevilor.Simțămintele generate de această experiență: pace interioară; recunoștință față de oportunitatea de a învăța într-un astfel de loc; reînnoire a vocației profesionale. Mulțumesc! (Bumbac Teodora).

Tabăra de la Oașa

Tabăra de la Oașa

Școala de vară de la Oașa a adunat o comunitate care privește statutul de profesor dincolo de o meserie

Mai mult decât o școală, Mănăstirea Oașa a adunat o comunitate a oamenilor care privesc statutul de profesor dincolo de o meserie, care au transformat totul într-o misiune plină de dragoste și bucurie. Trei zile încărcate de bucurie, liniște, sens, de apartenență la un grup cu valori morale, spirituale și intelectuale.

Un moment esențial care mi-a demonstrat că nu sunt singură în misiunea mea și care mi-a arătat cât de important este ca toate să fie făcute cu Hristos. O reamintire că avem nevoie de lucruri simple și puține pentru a fi fericiți și împreună, un spațiu care mi-a amintit cât de importante sunt ascultarea, conexiunea și reflecția. (Simionescu Dana).

Tabăra de la Oașa

Tabăra de la Oașa

A fost ca o pregustare a bucuriei Raiului

A fost ca o pregustare a bucuriei Raiului, din prisma bucuriei comuniunii cu ceilalți. Am învățat cum să gestionez conflictele, cum să mă autoevaluez în relația cu ceilalți și ce rol aleg să joc în relațiile cu cei din jur. Dar cel mai mare câștig a fost faptul că am cunoscut oameni și prieteni noi, de la care am avut multe de învățat. (Constantin-Laurențiu Anghelache),

Știam despre lucrurile frumoase care se întâmplă la Oașa, dar mi-au fost depășite așteptările. Atât energie bună, oameni frumoși, informații folositoare, comuniune și... formatorii de înalt nivel! Vă mulțumesc din suflet (Stan Ionela).

Tabăra de la Oașa

Tabăra de la Oașa

Atmosfera a fost fenomenală! Formatorii au reușit să antreneze dascăli care s-au văzut pentru prima dată aici, la Oașa. Activitățile și aplicarea practică a lor ne-au deschis noi orizonturi și ne-au învățat cum să abordăm diverse probleme, astfel încât să obținem o îmbunătățire a relațiilor elevilor, creând în jurul lor o atmosferă caldă, empatică și antrenată în același timp.

A fost minunat. Această experiență ne-a legat mai mult ca și comunitate. Am plecat de aici încărcată sufletește, mai conștientă și mai pregătită să ajut la coeziunea grupului de elevi la clasa mea. (Bulea Ana Florinela).

Tabăra de la Oașa

Tabăra de la Oașa

Un model de excelență în dezvoltarea profesională

Experiența de la Mănăstirea Oașa relevă importanța crucială a unui mediu de învățare holistic, unde dezvoltarea profesională se îmbină armonios cu cea personală. Pe lângă specificul duhovnicesc al locului, formatorii au adus în atenție instrumente pedagogice moderne, fundamentate științific și cu aplicabilitate imediată în sala de clasă.

Tabăra de la Oașa

Tabăra de la Oașa

Rezultatele vorbesc de la sine: profesori mai echilibrați emoțional, mai bine pregătiți să facă față diversității elevilor și mai conștienți de propriul impact asupra procesului educațional. Modelul propus aici - bazat pe învățarea experiențială, reflecția personală și colaborare profesională - poate deveni o sursă de inspirație pentru inițiative similare la nivel național, contribuind astfel la formarea unei noi generații de dascăli dedicați dezvoltării integrale a fiecărui elev.

Tabăra de la Oașa

Tabăra de la Oașa

SINAXA EDUCAȚIONALĂ, comunitatea profesorilor care integrează valorile religioase creștin-ortodoxe în educație, mulțumește tuturor participanților, formatorilor și obștii Mănăstirii Oașa pentru implicare, rugăciune și ospitalitate.

Ne puteți urmări și pe Google News