Schimbări majore în Poliția Română. Șefi înlocuiți din funcții

Schimbări majore în Poliția Română. Șefi înlocuiți din funcții

Mai mulți șefi din Poliția Română au fost schimbați din funcții, prin ordin al ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela.

Ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, dar și șeful Poliției Române, chestorul Liviu Vasilscu, au dispus schimbări la vârful a trei inspectorate județene.

Astfel, cu data de 30 iunie 2020, prin dispoziție a inspectorului general al Poliției Române, comisarului-șef de poliție Constantin Dancu îi încetează raporturile de serviciu cu unitatea cu drept la pensie.

Constantin Dancu a fost șeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța din anul 2017.

Totodată, anunță Poliția Română, prin ordin al ministrului afacerilor interne, cu data de 1 iulie 2020, la comanda IPJ Constanța a fost împuternicit comisarul-șef de poliție Constantin Adrian Glugă.

Ofițerul a fost împuternicit să îndeplinească, pe o perioadă de 3 luni, atribuțiile funcției de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Așa cum se arată pe site-ul IPJ Constanţa, Glugă este născut în localitatea Valea Mare, judeţul Vâlcea, iar din data de 6 ianuarie 2020 a fost împuternicit şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. În perioada 22 aprilie 2016 – 5 ianuarie 2020, ofiţerul a fost şef al Inspectoratului de Politie Judeţean Brăila.

Exclusiv. De ce se feresc polițiștii de drogați. Dezvăluiri uluitoare

Pericol radioactiv în Europa. Radiațiile au declanșat toți senzorii. Comunicat din Rusia

Prin dispoziție a inspectorului general al Poliției Române, începând cu data de 1 iulie 2020, comisarului-șef de poliție Marin Dincă îi încetează împuternicirea pe funcția de adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Începând cu aceeași data, prin dispoziție a inspectorului general al Poliției Române, comisarul de poliție Marian Nucu a fost împuternicit să îndeplinească atribuțiile funcției de adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, pe o perioadă de 3 luni.

De asemenea, prin ordin al ministrului afacerilor interne, cu data de 1 iulie 2020, comisarul-șef de poliție Aurelian Alin Petecel a fost împuternicit să îndeplinească, pe o perioadă de 3 luni,  atribuțiile funcției de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

Tot prin ordin al ministrului afacerilor interne, cu data de 1 iulie 2020, comisarul-șef de poliție Dan Constantin Stoicănescu a fost împuternicit să îndeplinească atribuțiile funcției de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, până la încetarea situației care a condus la vacantarea temporară a postului.

Ne puteți urmări și pe Google News