Schimbarea conducerii ANRE ne-ar putea costa noi sancţiuni de la Bruxelles

Schimbarea conducerii ANRE ne-ar putea costa noi sancţiuni de la Bruxelles

Comisia Europeană ar putea demara procedurile pentru infringement împotriva României, peste două săptămâni, din cauza încălcărilor directivelor Uniunii Europene prin numirea membrilor Comitetului de Reglementare al Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Energie de către Parlament, a declarat Otilia Nuţu, specialist în probleme energetice al Expert Forum, citată de Agerpres.

"Decizia Parlamentului de a numi membrii Comitetului de Reglementare al ANRE prin încălcarea clară a directivelor Uniunii Europene, într-un proces netransparent şi non-competitiv va stârni o reacţie din partea Comisiei Europene. CE va demara procedurile de infringement împotriva României în două săptămâni pentru numirea membrilor CR de către Parlament", a afirmat Otilia Nuţu.

În replică, preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, a declarat că modalitatea în care a fost numit Comitetul de Reglementare a fost în atribuţiile Parlamentului.

"A fost sarcina Parlamentului, a fost legea aplicată de Parlament, nu putem face intervenţii. Dar în cadrul celor şapte reglementatori, avem competenţe din sfera legislativă, avem o componentă socială. Este nevoia de a recâştiga credinţa consumatorului final că preţul pe care îl plăteşte este cel corect", a spus Havrileţ.

Ne puteți urmări și pe Google News

Comitetul de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) a fost validat, marţi, de plenul reunit al Parlamentului.

Preşedintele Comitetul este Niculae Havrileţ, vicepreşedinte al PNL Târgu Mureş, vicepreşedinţi sunt Emil Calotă şi Claudiu Dumbrăveanu, iar membri Teodor Bobiş, Gheorghe Barbu, Carmen Filipescu şi Zoltan Nagy-Bege.