În bazar, magazine, pe străzi sau ..pe Nil, egiptenii sunt mereu în căutare de clienți pentru a le vinde la prețuri de nimic produse locale. Una dintre cele mai inedite scene poate fi întâlnită la ecluza din apropierea orașului Esna, așezat pe malul fluviului.
Bărcile localnicilor traversează râul și se agață de vapoarele care navighează pe Nil, parcurgând astfel kilometri întregi, cu speranța că unul din turiștii de la bord va dori să le cumperele lucrurile.
La ecluză, vapoarele staționează, așa că șansa de a vinde ceva crește.
Vânzătorii aruncă turiștilor lucrurile pe vapor, și negocierea începe. Scena este de-a dreptul inedită. Prețul de pornire, strigat de vânzător, este de regulă de zece ori mai mare decât cel de vânzare. De fiecare dată când cumpărătorul refuză și vrea să arunce lucrurile înapoi în barcă, aceasta se retrage. „No, my friend, tell me your price”, spune egipteanul, și negocierea reîncepe.
Scena poate dura și o oră, în care vânzătorul și cumpărătorul negociază.
Tot efortul pentru cinci - șase euro obținuți pentru o față de masă din pânză, cu șervețele, o rochie, o curvertură sau o cămașă.