Scaunul lui Nicușor Dan se clatină: Număr record de semnături după ce primarul București a „răpit” bucuria iluminării festive de Crăciun

Scaunul lui Nicușor Dan se clatină: Număr record de semnături după ce primarul București a „răpit” bucuria iluminării festive de Crăciun Sursa: arhiva EVZ

Acțiunile primarului general al municipiului București sunt aspru taxate de cetățenii români. A fost strâns un număr record de semnături pentru organizarea unui referendum pentru demiterea lui Nicușor Dan. Informațiile vin după ce edilul susținut de PNL a fost acuzat că a „răpit” bucureștenilor bucuria iluminării festive de Crăciun și a Revelionului public pe motiv că nu a avut timp să se organizeze.

Situația semnăturilor strânse pentru organizarea unui referendum privind demiterea primarului general al Capitalei, Nicușor Dan. Anunțul a fost făcut PPU (social-liberal), președintele interimar al filialei din București reproșându-i edilului că a „răpit” bucureștenilor bucuria Revelionului public şi a iluminării festive de Crăciun.

Nicușor Dan „a aruncat pe fereastră milioane de euro”

„Pe de altă parte, (n.r. Nicușor Dan) a aruncat pe fereastră milioane de euro pentru a asfalta în bătaie de joc Bulevardul Mircea Vodă. A definitivat licitaţii cu firme acuzate anterior de ilegalităţi majore. Este acuzat că blochează PUZ-ul Sectorului 5, iar primarul umanist Cristian Popescu Piedone îi va cere un miliard de euro despăgubiri.

Ca să nu mai amintim de cele 90 de familii abandonate de primarul general în întuneric, pentru că domnia sa refuză refuză să semneze un document. Şi astăzi toate aceste familii sunt umilite şi ţinute în aşteptare”, a mai precizat președintele interimar al organizației PPU-SL București, Ramona Ioana Bruynseels.

Ne puteți urmări și pe Google News

Număr record de semnături pentru demiterea primarului București

Revenind, însă, organizarea unui referendum pentru demiterea lui Nicușor Dan de la șefia Primăriei București trebuie solicitată în scris de cel puțin 25% dintre românii cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral cu domiciliul sau cu reşedinţa în Capitală. Prin urmare, în cazul de față ar fi nevoie de aproape 500.000 de semnături.

Până în prezent, potrivit anunțului făcut de PPU-SL, „peste 100.000 de bucureşteni au semnat pentru organizarea referendumului privind demiterea primarului general Nicuşor Dan, exprimându-şi astfel susţinerea pentru demersul iniţiat de umanişti”.

„Modul în care este administrată astăzi Capitala denotă fie incompetenţă, fie nepăsare faţă de problemele cu care se confruntă bucureştenii şi, de aceea, umaniştii vor continua să strângă semnături pentru organizarea referendumului”, a mai precizat PPU-SL într-un comunicat de presă.

În altă ordine de idei, bucureștenii nu mai au încredere în Nicușor Dan, potrivit unui sondaj realizat recent. 67% dintre bucureșteni spun că direcția în care se îndreaptă Capitala este una eronată. Printre cele mai importante aspecte care îi deranjează pe bucureșteni și care trebuie să fie rezolvate se numără traficul, drumurile principale, parcările și/sau gunoiul.