Scandalul Românii au talent continuă. Rareș Prisacariu le răspunde contestatarilor
- Emma Cristescu
- 14 mai 2023, 11:08
Rareș Prisacariu a avut un mesaj atât pentru cei care au spus că este un copil exploatat și trist, cât și pentru cei care l-au susținut și votat. Câștigătorul Românii au talent a avut doar cuvinte de laudă la adresa persoanelor care l-au încurajat.
Marele câștigător al concursului „Românii au talent”, sezonul 13, Rareș Prisăcariu, a avut prima reacție după ce a fost aspru criticat de Șerban Huidu. Acesta a declarat că părinții și jurații s-au folosit de tânăr pentru a transmite un mesaj, dar că nu s-au gândit la copilăria lui.
„Dragii mei, nu am cuvinte să vă mulțumesc pentru tot ce mi-ați transmis, pentru mesajele de apreciere și susținere! Toate emoțiile pe care le-am trăit la Romanii au talent sunt copleșitoare și mă bucur mult că mesajul momentului meu a ajuns la dumneavoastră. Vă îmbrățișez, cu recunoștință!”, este mesajul apărut pe pagina de Facebook a lui Rareș Prisăcariu. „Mă simt foarte bine. Le mulțumesc și oamenilor de acasă pentru că m-au susșinut și au putut să mă voteze”, a reacționat Rareș Prisacariu, câștigătorul emisiunii de la PRO TV.
Șerban Huidu, despre câștigătorul Românii au talent
Ieri, Șerban Huidu a declarat că Rareș Prisacariu este doar un copil exploatat și trist. El a mai spus că tânărul are un mare talent, dar că este normal să facă alte lucruri la vârsta lui.
„Povestea începe acum câteva săptămâni cu Rareș. Un băiețel din Botoșani a recitat la Virgil Ianțu în emisiune, niște versuri din Eminescu. Toată lumea a explodat spunând că ce nemaipomenit e puștiul. Și da, are putere de memorare si o mimica excelentă. Dar e un copil oameni buni.
E un copil de nici 7 ani expus ani la o televiziune, în mii de articole etc. Rareș nu este un motiv de laudă. Este expresia neputinței noastre de a ne găsi adevărați lederi nepopuliști cu carismă și convingători. Nu un băiețel care și-a sacrificat copilaria învățând versuri patriotice reprezintă viitorul. Nici încercarea jalnică de a îl exploata. Viitorul îl reprezintă puterea tinerilor de a discerne, puterea liberului arbitru, puterea unui sistem de valori care să îi faca oameni buni și mai ales corecți”, a transmis Șerban Huidu pe pagina lui.