Scandal uriaș. Gabriel Oprea, în spatele celei mai mari afaceri din sport?

Scandal uriaș. Gabriel Oprea, în spatele celei mai mari afaceri din sport?

Liderul galeriei echipei FCSB, Gică Mustață, l-a atacat pe Florin Talpan, oficialul de la CSA Steaua, despre care a spus că e protejat de Gabi Oprea.

Gică Mustață, lider al galeriei echipei FCSB, a ieșit la rampă cu noi acuzații îndreptate către Florin Talpan, juristul de la CSA Steaua, care duce un război de uzură cu Gigi Becali. Cunoscut ca un membru în Clanul Sportivilor, Mustață a afirmat că Talpan are un sprijin important, din umbră. Omul care îl protejează este Gabi Oprea.

„Vreau să îmi răspundă și mie, care nu am stat ca Florin Talpan în lojă lui Becali la protocol, cine a semnat prelungirea contractului din 2014 cu Steaua.

„De ce nu scot pe piață documentele solicitate de noi?”

Să nu ocolim acest subiect. Domnul Florin Talpan este protejat de domnul Oprea. A fost mâna lui Gabi Oprea, din dușmănie față de Gigi. Să îi ia Steaua, din răzbunare. Nu suntem de ieri pe stradă. Dacă nu are ceva de ascuns, de ce nu scot pe piață documentele solicitate de noi, care sunt de interes public, cum s-au făcut toate schimbările de nume ale clubului din 1947 și până acum? Ei spun că nu au nimic de ascuns”, a spus Mustață la Radio Sport 1.

Talpan a fost acuzat de liderul suporterilor de la FCSB că nu a participat la înmormântarea lui Viorel Turcu, fost fotbalist important al Stelei.

„Îl interesează pensia și salariul luat degeaba de la armată”

„Public îl întreb, că văd că face mereu poze cu gloriile Stelei, cu sportivi ai clubului, se dă mare stelist, de ce nu a fost la înmormântarea unei fostei glorii a Stelei, Viorel Turcu? De ce nu i-a întrebat familia acestui mare stelist dacă are nevoie de ceva?

Nu, îl interesează pensia și salariul luat degeaba de la armată și da lecții de moralitate că ține cu Steaua Noi respectăm toate gloriile Stelei, indiferent ce părere au acum. Pe Balint, pe Ilie Dumitrescu, pe Ogăraru. Pe toți”, a spus Mustață, care a continuat:

„Dar să nu vii la Viorel Turcu… I-am văzut numai pe Miodrag Belodedici și pe Helmuth Duckadam , care au rămas blocați că nu a mai venit altcineva.

Au venit și cei de la FC Argeș, care merită un mare respect. Talpan are alte interese. De a cere recuzari prin Instanțe. Să-l ia pe Gabi Oprea de mâna, care se da marele susținător al Armatei. Tu ai distrus Steaua, nea Oprea.”

Ne puteți urmări și pe Google News