Scandal și abuzuri la BAC, la Liceul Gheorghe Șincai. Cine este președintele comisiei de Bacalaureat
- Iulia Moraru
- 27 iunie 2023, 17:12
În urma scandalului de la Colegiul „Gheorghe Șincai” din Capitală, iese la iveală cine este președintele comisiei de Bacalaureat, cel care a decis să anuleze lucrările mai multor liceeni, pe motiv că titlul nu era scris corect.
Istoricul George Damian, ai cărui copii învață și ei la același liceu, a dezvăluit identitatea președintelui comisiei și a explicat motivele pentru care acesta a luat decizia fără o justificare adecvată.
George Damian relatează despre un profesor de religie ce se plimbă din școală în școală prin București urmărit de capturile de ecran ale unor discuții avute cu niște eleve, „discuții purtate cu încălcarea poruncilor 7 și 10”.
Potrivit istoricului, acesta a ajuns în cele din urmă la un liceu de unde, elevii au început să se retragă masiv de la ora de religie, ca urmare a antecedentelor acestui profesor.
Cine este președintele comisiei de BAC care a anulat lucrările elevilor
„Când a ajuns toamna trecută la un alt liceu efectul a fost o retragere masivă a elevilor de la orele de religie ale acestui profesor, încât a rămas fără normă aici, a trebuit să-și completeze norma prin alte părți. A fost vorba și de o inspecție de la ISMB, însă în perioada când trebuia să aibă loc această inspecție domnul profesor a intrat în concediu medical și din nou toate au rămas așa.
A mai fost și puțină mirare că de ce se retrag deodată sute de elevi de la religie la un singur liceu, dar știți cum e: întotdeauna este preferată mușamalizarea, nimeni nu vrea să-și asume ceva. Una peste alta profesorul ăsta de religie zici că e angajatul lui Remus Cernea, desființează orele de religie pe bandă rulantă peste tot pe unde ajunge și cum se plimbă din liceu în liceu în câțiva ani rezolvă problema”, mai scris istoricul.
George Damian evidențiază că fără mare legătură cu povestea de mai sus, unul din inspectorii de religie care ar fi trebuit să rezolve problema asta ajunge președintele comisiei de bacalaureat la liceul unde s-au retras masiv elevii de la orele de religie.
El fost cel care a anulat zeci de teze ale elevilor în prima zi de Bacalaureat în mod abuziv, la jumătatea examenului pe motiv de aliniere a textului în pagină, mai spune istoricul.
„Și domnul președinte de comisie anulează zeci de teze ale elevilor în prima zi de bacalaureat în mod abuziv, la jumătatea examenului pe motiv de aliniere a textului în pagină. Cam o treime dintre candidați au beneficiat de tratamentul ăsta. La o primă vedere te gândești: n-are cum un profesor de religie, inspector și director de școală care mai e și preot să se răzbune pe niște elevi!
Adică ce fel de om poate să anuleze cu 45 de minute înainte de încheierea examenului 6 pagini scrise ale unei eleve care izbucnește în lacrimi și-i spune că i-a nenorocit media de bacalaureat? Ai spune că e omul dracului, dar n-are cum, doar e popă și profesor de religie”.
Ministerul Educației, acuzat de lipsă de atitudine
Istoricul continuă și evidențiază că în fața abuzurilor nu există cale de remediere și nici Ministerul, nici ISMB-ul sau Comisia Națională de Bacalaureat nu iau atitudine, pe motiv că nu a fost vorba de ceva masiv, ci au fost doar câteva teze anulate.
„Adică domnul președinte de comisie le frânge rotulele unor zeci de elevi, îi lasă ologi de la începutul unuia dintre cele mai importante examene ale vieții lor – dar nu ne grăbim să investigăm, să aflăm ce s-a întâmplat acolo și să luăm niște măsuri. Fix ca în cazul profesorului urmărit de capturile de ecran: batista pe țambal și mergem mai departe, nu s-a întâmplat nimic grav. Vă dați seama că majoritatea copiilor care au trecut prin abuzurile astea și nu văd nici un fel de măsuri de remediere pleacă din România fără să se uite înapoi?
Scuze de întrerupere, să continuăm să vorbim de „România educată”, încredere în autorități și respectarea legii și toate celelalte vrăjeli”, a mai punctat acesta pe Facebook.