Scandal în Parlamentul European! Jean Claude Junker gelos pe popularitatea lui Emmanuel Macron
- Vlad Alexandru
- 4 iulie 2017, 19:27
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și-a pierdut cumpătul în plenul Parlamentului European. Acesta a devenit nervos după ce la discursul său au venit doar 30 de deputați. „Parlamentul European este foarte ridicol”, a strigat acesta.
Schimbul de replici a avut loc în cadrul unei dezbateri în Parlamentul European de la Strasbourg. Jean-Claude Juncker și-a ieșit din fire supărat că doar 30 de deputați s-au prezentat la discursul pe care urma să-l susțină în plen.
Președintele Comisiei Europene a mai declarat că dacă la dezbatere ar fi fost Angela Merkel sau Emmanuel Macron, parlamentul ar fi fost plin.
De cealaltă parte, președintele Parlamentului European i-a cerut lui Juncker să aibă un comportament „mai respectuos” și să folosească un limbaj adecvat.