Scandal în familie din cauza limbii maghiare. O clujeancă, condamnată pentru că și-a bătut nora și nepoata

Scandal în familie din cauza limbii maghiare. O clujeancă, condamnată pentru că și-a bătut nora și nepoataSursa foto: Alexandersikov | Dreamstime.com

O femeie a fost condamnată de instanța din Cluj după ce și-a bătut nora și nepoate de un an pe motiv că nu-și învață fiica limba maghiară. Judecătorii care au pronunțat sentința au arătat, în motivare, că soacra condamnată își ura nora și o desconsidera deoarece era româncă. Decizia, pronunțată de judecătoria Turda nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Faptele pentru care a fost condamnată clujeanca s-au petrecut în urmă cu doi ani, în 2020, însă instanța s-a pronunțat zilele acestea. Instanța de la Judecătoria Turda a reținut în motivarea sentinței pe care a pronunțat-o că inculpata, în vârstă de 55 de ani, a dat dovadă de o agresivitate ieșită din comun. Potrivit judecătorilor, ea și-a lovit nora pentru a o determina să-și învețe fiica limba maghiară

„Instanţa reţine că inculpata a dat dovadă de o agresivitate ieşită din comun, înţelege să recurgă la comportament agresiv pentru a-şi impune punctul de vedere, inculpata agresând persoanele vătămate în încercarea de o determina pe mamă să îşi înveţe fiica limba maghiară şi dintr-un sentiment de desconsiderare şi ură faţă de faptul că persoana vătămată este româncă”, a arătat instanța de judecată.

În acest context judecătorii au luat decizia să o pedepsească pe soacră pronunțând o condamnare la închisoare cu suspendare, de șapte luni. Magistrații au considerat că femeia nu prezintă o periculozitate care să justifice o condamnare cu executare.

„Inculpata este în vârstă de 55 ani, nu prezintă o periculozitate care să justifice o pedeapsa cu executare, scopul legal al pedepsei aplicate poate fi realizat cu maximă eficienţă printr-un tratament sancţionator mai blând si apreciindu-se că, îndreptarea acestuia poate avea loc şi fără executarea efectivă”, a apreciat instanța.

Cum s-a desfășurat faptele

Conform probatoriului din dosar, incidentul violent s-a petrecut în anul 2020, în locuința pe care o împart familia victimei și a inculpatei. Instanța a reținut că femeia agresată, soțul ei - fiul agresoarei - și fiica lor născută în 2019 locuiesc împreună cu socrii.

„Pe fondul stării conflictuale dintre cele două familii, inculpata i-a reproşat persoanei vătămate că nu o învaţă pe fiica ei minoră limba maghiară şi a început să îi vorbească urât şi dispreţuitor. Pentru a evita să mai fie subiectul de batjocură al inculpatei, persoana vătămată, având în braţe pe fiica a plecat din curte în casă, cerându-le soacrei şi soţului să discute cu inculpata despre aceste reproşuri”, a arătat instanța.

Iritată că fiul său a intervenit în favoarea nurorii, femeia a intrat în casă după aceasta și a luat-o la bătaie. Ea a lovit-o în același timp și pe micuța în vârstă de un an, la vremea respectivă.

„În aceste împrejurări, inculpata a reacţionat violent şi s-a dus în locuinţă după persoana vătămată şi a început să o lovească cu pumnii şi piciorul peste corp, iar întrucât persoana vătămată o ţinea la acel moment în braţe pe fiica sa, unele din lovituri au atins-o şi pe aceasta, care s-a speriat foarte tare şi plângea”, se arată în motivarea deciziei instanței.

După agresiune, femeia bătută a obținut un certificat medico-legal care atestă că victima are leziuni produse prin lovire cu corp dur care au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Soacra pretinde că a fost în legitimă apărare

În fața judecătorilor, acuzata a afirmat că lucrurile ar sta pe dos și că ea ar fi fost cea agresată, de soțul victimei. În aceste condiții, a spus ea, a acționat în legitimă apărare, ca să scape.

„Deşi inculpata, prin apărător ales a susţinut în apărarea sa că ar fi săvârşit faptele în legitimă apărare, instanţa nu poate reţine această susţinere, probatoriul adminstrat în cauză relevând fără echivoc că inculpata cu ură, răutate şi desconsiderare s-a dus după persoanele vătămate cărora le-a aplicat o corecţie fizică pentru că ar fi avut în vedere criticile formulate referitoare la etnie şi învăţarea limbii maghiare”, a arătat instanța, conform actualdecluj.ro.

Decizia a fost dată în 16 august și poate fi atacată cu apel în zece zile de la comunicare, la o instanță superioară din Cluj.

Ne puteți urmări și pe Google News