Educatoare din Suceava, arestată pentru agresiune asupra unor copii. De ce este acuzată femeia de 51 de ani

Educatoare din Suceava, arestată pentru agresiune asupra unor copii. De ce este acuzată femeia de 51 de ani Sursa: arhiva EVZ

Judecătoria Suceava a dispus arestarea pentru o perioadă de 30 de zile a unei femei, în vârstă de 51 de ani, educatoare la grădinița din localitatea Bosanci.

Acuzațiile aduse de anchetatori, educatoarei Maria Podolac sunt foarte grave și se referă la viol și agresiune sexuală. Educatoarea este acuzată că avea apucături deviante și că, pe ascuns, se juca cu organele sexuale ale copiilor de care trebuia să aibă grijă.

Polițiștii din Suceava spun că doua dintre fetițe au fost chiar dezvirginate de către educatoarea plătită din bani publici pentru a avea grijă de micuți.

„Din verificările ulterioare s-a conturat că aceste acte de agresiune sexuală (inclusiv fizică) asupra minorele au existat, fiind identificată chiar şi o a treia victimă, existând suspiciunea rezonabilă cu privire la agresiuni sexuale repetate”, a declarat Ionuţ Epureanu, de la Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ancheta a demonstrat că un alt copil, în vârstă de șapte ani a fost agresat sexual de educatoarea Podolac.

Mașina educatoarei a fost incendiată

Pe 7 decembrie 2021, mașina educatoarei Podolac a fost incendiată în parcarea locuinței acesteia. Ancheta efectuată de anchetatori a dus la stabilirea identității făptașului, care a fost reținut la scurt timp după ce a comis fapta.

La anchetă, bărbatul a spus că a comis acest gest pentru a se răzbuna pe Maria Podolac, după ce fetițele lui au povestit acasă ce se întâmplă la grădiniță.

Cu această informație, polițiștii au deschis un alt dosar care a confirmat informațiile aduse de piroman.

Vineri seara, Judecătoria Suceava a emis un mandat de arestare pe numele cadrului didactic.

Alt profesor reținut pentru pedofilie

Un alt profesor din Suceava a fost arestat vineri seara pentru comiterea mai multor infracțiuni de agresiune sexuală racolare în scop sexual a unor minori.

Astfel, profesorul de biologie Dragomir Vicențiu Chiseliță a abordat o fetiță de 14 ani, căreia i-a făcut avansuri sexuale. Eleva nu s-a pierdut cu firea și a înregistrat discuția, pe care le-a arătat-o părinților ei.

În cursul zilei de vineri, la locuința lui Dragomir s-a desfășurat o percheziție care a dus la reținerea pentru 24 de ore a acestuia pentru agresiune sexuală și racolare de minori în scopuri sexuale.

Judecătoria Suceava a dispus arestarea lui Chiseliță pentru 30 de zile.