Scandal grav în Ilfov. Patru persoane au ajuns la spital, iar zece la poliție
- Emma Cristescu
- 27 octombrie 2024, 20:26
Un scandal uriaș a avut loc, duminică după amiază, în localitatea Glina din judeţul Ilfov, unde mai multe persoane s-au luat la bătaie în stradă. Acestea s-ar fi certat de la o datorie. A fost nevoie de intervenţia luptătorilor din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale Ilfov şi a jandarmilor pentru aplanarea conflictului. Patru persoane au ajuns la spital, iar zece au fost duse la sediul la Poliţie.
Scandal uriaș în Ilfov
Şase apeluri au fost primite, duminică după amiază, de poliție, în urma unei bătăi în stradă în Glina, judeţul Ilfov. Primul apel a fost dat în jurul orei 15:17, fiind urmat de alte cinci apeluri, în care se preciza faptul că persoanele implicate într-o bătaie în stradă foloseau obiecte contondente şi că patru persoane se simt rău.
La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Poliţiilor Oraşelor Popeşti Leordeni, Pantelimon, precum şi poliţişti din cadru Serviciului Rutier Ilfov, luptători din cadru Serviciului Acţiuni Speciale Ilfov şi jandarmi Ilfoveni.
Patru persoane au ajuns la spital
”La faţa locului au fost depistate şi identificate 12 persoane, care ar fi fost implicate în altercaţie, 10 dintre acestea au fost conduse la sediul Poliţiei Oraşului Popeşti Leordeni, iar două persoane -un bărbat şi o femeie - au fost conduse cu echipajele medicale la două spitale din Bucureşti, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate. De asemenea, în cauză au fost identificate şi alte două persoane, care ulterior s-au deplasat, cu mijloacele proprii, la un spital din Bucureşti, pentru acordarea îngrijirilor medicale”, transmit oficialii Poliţiei judeţene Ilfov.
De la ce a pornit bătaia
Oamenii legii au spus că scandalul a izbucnit pe fondul unor discuţii privind folosirea unui drum de servitute, precum şi a existenţei unor datorii. Poliţiştii Oraşului Popeşti Leordeni desfăşoară activităţi pentru identificarea şi depistarea tuturor persoanelor implicate în conflict. Un alt scandal a avut loc în această duminică în parcarea unui supermarket din Buftea. Patru bărbați s-au luat la bătaie.