Sarcinile Papei. Liderul Bisericii Catolice este ghid spiritual pentru peste 1,4 miliarde de catolici

Sarcinile Papei. Liderul Bisericii Catolice este ghid spiritual pentru peste 1,4 miliarde de catoliciPapa Francisc. Sursa: Vatican

După moartea Papei Francisc, cardinalii se vor aduna în conclav pentru a-și alege succesorul, iar cel ales va prelua toate atribuțiile liderului Bisericii Catolice.

Papa conduce biserica

Cuvântul „papă” își are originea în grecescul „pappas”, care înseamnă „tată” sau „patriarh”. De aceea, credincioșii îi spun „Sfântul Părinte”.

Fiind considerat succesorul Sfântului Petru, căruia Hristos i-a încredințat misiunea de a conduce Biserica, Papa servește ca ghid spiritual pentru peste 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume. Responsabilitățile sale includ păstrarea și transmiterea credinței creștine, interpretarea Evangheliei și asigurarea unității Bisericii.

Este șef de stat

Papa este șeful de stat al Cetăţii Vaticanului, un stat independent situat în centrul Romei, care este, de asemenea, cea mai mică țară din lume, având o suprafață de 44 de hectare. În această calitate, el deține puteri absolute (executive, legislative şi judiciare).

De asemenea, el primește lideri de state și guverne la Vatican. Aceste întâlniri, denumite „audiențe private” și desfășurate cu ușile închise, oferă oportunitatea de a discuta probleme actuale sau de a prezenta pozițiile Sfântului Scaun, o entitate suverană conform dreptului internațional.

vatican

Vatican. Sursa foto: pixabay

Doctrina și învăţătura

Papa elaborează documente, precum enciclice, îndemnuri apostolice, motu proprio, pentru a îndruma credincioșii și a promova reforme.

În cei 12 ani de pontificat, Papa Francisc a susținut binecuvântarea cuplurilor de același sex, a restricționat Liturghia latină și a luat măsuri împotriva violenței sexuale.

Activitatea sa include și o misiune didactică, pe care o face prin discursuri, predici și cateheze. În fiecare miercuri dimineața, susține o cateheză publică în cadrul audienței generale săptămânale de la Vatican.

Numirea episcopilor, una dintre sarcinile Papei

Papa aprobă numirea episcopilor în fruntea celor aproximativ 3.000 de eparhii din lume. De asemenea, numește cardinali, inclusiv pe cei sub 80 de ani, care vor avea responsabilitatea de a alege viitorul papă.

De asemenea, el are ultimul cuvânt în procesul de ridicare a unor personalități ale Bisericii Catolice la titlul de „binecuvântați” sau „sfinți”, după ce acestea au demonstrat prin miracole și virtuți că merită această distincție. În plus, Papa poate convoca sinoade pentru a discuta probleme relevante ale Bisericii, potrivit AFP.

Episcop catolic

Episcop catolic. Sursa foto: Dreamstime.com

Scopul călătoriilor

Papa călătorește pentru a se întâlni cu credincioșii din diverse colțuri ale lumii. Aceste deplasări sunt realizate în urma invitațiilor oficiale din partea liderilor de stat și sunt denumite vizite „apostolice”.

Cel care a realizat cele mai multe călătorii este Papa Ioan Paul al II-lea, cu un total de 104 vizite internaționale în 26 de ani de pontificat, urmat de Papa Francisc, care a efectuat 47 de deplasări.

Papa este epsicopul Romei

În calitate de episcop al Romei, Papa are responsabilitatea administrării eparhiei sale, însă, din cauza altor îndatoriri, această funcție este, în practică, delegată unui vicar general.

Totuși, Papa rămâne implicat în viața bisericii locale, participând frecvent la sărbători religioase în bisericile din Roma sau în alte locații ale orașului, cum ar fi Drumul Crucii de la Colosseum în Vinerea Mare sau celebrarea Sărbătorii Imaculatei Concepții la Treptele Spaniole pe 8 decembrie.

Ne puteți urmări și pe Google News