Cum și unde va fi înmormântat Papa Francisc

Cum și unde va fi înmormântat Papa FranciscPapei Francisc / sursa foto: dreamstime.com

Ritualul de confirmare a morții Papei Francisc va avea loc luni seară, la ora locală 21:00 (19:00 GMT), în reședința sa de la Casa Santa Marta, unde va fi depus, conform informațiilor transmise de EFE.

Sicriul cu Papa Francisc, așezat în capela reședinței sale

Diego Ravelli, maestrul de ceremonii al Vaticanului, a anunțat că sicriul va fi așezat în capela reședinței, așa cum a dorit Papa în timpul vieții sale. În trecut, acest ritual se desfășura în capela Palatului Apostolic.

Papa Francisc a murit luni la Casa Santa Marta, după o perioadă de peste două luni de probleme respiratorii, care l-au ținut spitalizat timp de 38 de zile în Roma.

Anul trecut, Suveranul Pontif a simplificat riturile funerare prin documentul „Ordo Exsequiarum Romani Pontificis”, stabilind, printre altele, ca trupul său să fie depus în capela reședinței, în loc de palat, și să fie expus credincioșilor într-un sicriu deschis, nu pe un catafalc în bazilică.

Decesul, marchează începutul protocolului pentru funeralii

Decesul său, la vârsta de 88 de ani, după o convalescență dificilă din cauza problemelor respiratorii, marchează începutul protocolului pentru funeraliile sale, urmat de convocarea unui conclav pentru alegerea unui succesor, în termen de maximum 20 de zile.

Luni dimineața, clopotele Bazilicii Sfântului Petru au sunat în memoria celor adormiți, iar ritualul de confirmare a morții sale va fi condus în această seară de cardinalul american Kevin Joseph Farrell. Trupul său va fi apoi așezat în sicriu și depus în capela reședinței.

Toate aceste ceremonii se vor desfășura în apartamentul papei din Casa Santa Marta, reședința Vaticanului, pentru că, din 2013, Francisc a ales să nu locuiască în Palatul Apostolic.

Basilica Santa Maria Maggiore

Basilica Santa Maria Maggiore / sursa foto: dreamstime.com

Maestrul de ceremonii a invitat toți cardinalii, membrii familiei Suveranului Pontif și alte autorități de la Vatican să participe la ritual.

Papa Francisc, înmormântat într-un loc drag sufletului lui

Suveranul Pontif va fi înmormântat în Basilica Santa Maria Maggiore din Roma, marcând prima dată în ultimul secol când un papă este înhumat în afara Vaticanului. Această decizie a fost luată de Papa Bergoglioîncă din 2013, conform presei italiene.

Motivul alegerii acestei locații a fost explicat de însuși Papa Francisc într-un interviu, subliniind devotamentul său profund față de Fecioara Maria și atașamentul special față de această biserică din capitala Italiei.

Papa Francisc a menționat că obișnuia să viziteze această biserică încă din perioada în care era Arhiepiscop de Buenos Aires.

De asemenea, legătura sa profundă cu Basilica Santa Maria Maggiore este întărită de circumstanțele istorice, pentru că aici, Ignatius de Loyola, fondatorul ordinului iezuit din care făcea parte Francisc, a celebrat prima sa liturghie în Crăciunul anului 1538.

Locul ales de Papa Francisc pentru înmormântare se află foarte aproape de icoana Salus Populi Romani, care îi era extrem de dragă și pe care a vizitat-o de peste o sută de ori în calitate de Pontif. Aceasta se află în nișa de la intrare, în stânga Capelei Paoline.