Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou. Racle cu moaște spre închinare la Catedrala patriarhală
- Julieta Savitchi
- 22 octombrie 2023, 11:21
A început Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou. Raclele cu cinstitele moaște au fost așezate spre închinare
Sfântul Dimitrie cel Nou. Pelerinajul la Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, a început sâmbătă dimineață când raclele cu cinstitele moaște au fost scoase spre închinare.
Pelerinii se pot închina în baldachinul din curtea Catedralei Patriarhale la cinstitele moaște ale Sfântul Dimitrie cel Nou, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie.
Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul a condus procesiunea. La finalul căreia a spus că „la sărbătoarea sfinților, cinstitele moaște sunt scoase în procesiune pentru ca mai ușor credincioșii să se poată închina și să le cinstească”.
Procesiunea „Calea Sfinților” va avea loc marți de la ora 12:00. Vor fi aduse Icoana Maicii Domnului „Panaghia Soumela” și Mâna dreaptă a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.
Programul complet al manifestărilor religioase poate fi consultat aici.
Slujbele oficiate la Patriarhie în perioada 21-29 octombrie 2023 vor fi transmise în direct pe Trinitas TV, Radio Trinitas. Dar şi pe pagina de Facebook a Agenției de știri Basilica.
În fiecare an la data de 27 octombrie are loc sărbătoarea Sfintei Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor sau Sfântul Dumitru. Pelerinajul va dura câteva zile. Iar credincioșii din toată țara sunt așteptati la slujbe.
Ce reprezintă Sfântul Dimitrie cel Nou pentru români
Pe 27 octombrie se sărbătorește Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, cunoscut și ca Sfântul Dumitru. Moaștele sale se află la Catedrala Patriarhală din București.
Sfântul Dumitru este considerat ocrotitorul Bucureștiului și este unul dintre cele mai populari sfinți din România. Creștinii vin la pelerinajul Sfântului Dumitru pentru: ajutor în căsătorie, rezolvarea problemelor de sănătate, găsirea obiectelor pierdute, obținerea notelor bune si obținerea diplomelor dorite, obținerea locurilor de muncă, obținerea unei locuințe, aducerea ploii, pentru recolte bune și multe alte lucruri.
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie va avea loc în perioada 22-28 octombrie 2022. Aici nu se află doar moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ci și ale Sfântului Ierarh Grigorie Palama, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin și Elena, Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina.