Șapte elevi de la Colegiul "Șaguna" din Brașov, premianți la NASA

Șapte elevi de la Colegiul "Șaguna" din Brașov, premianți la NASA

Elevi de clasa a VII-a de la Colegiul ”Andrei Şaguna“ au participat în 2015 pentru a doua oară la Concursului internaţional organizat de NASA cu nouă proiecte. Șapte din ele au fost premiate

Profesorul coordonator al elevilor a fost Carmen Tănăsescu, iar copiii s-au întrecut cu alte 2.722 de echipe din întreaga lume. Elevii au avut ca temă să proiecteze mici planete artificiale unde pot locui oameni, cu soluții veritabile pentru sustenabilitatea vieţii, de la cele tehnice până la cele de convieţuire şi organizare socială.

”Dintre cele nouă proiecte realizate de elevi din clasa a VII-a, două au obţinut premiul al II-lea, unul a obţinut premiul al III-lea, iar patru au obţinut menţiuni”, a spus Carmen Tănăsescu, citată de Agerpres.

Cele mai apreciate proiecte ale elevilor braşoveni au fost instalaţia spaţială ”Spes-Elpida“ - care a fost gândită de elevi ca având o conducere bicefală, cu un conducător militar şi unul civil, însă ambii aflaţi sub tutela ONU.

Un alt proiect este staţia ”CeLex AndRoSar“, care propune selectarea locuitorilor din toate categoriile sociale şi un stat centralizat, dar şi proiectul ”Coloumbus“, care a avut ca model Coloana Infinitului.

Premianții urmează să participe în luna mai la o conferință la Toronto, Canada.

Ne puteți urmări și pe Google News