Evenimentul Zilei > EVZ Special > Sănătatea în România, prognostic dur pus de chirurgul Mircea Beuran: „În 27 de ani noi avem peste 30 de miniștri ai Sănătății”
Sănătatea în România, prognostic dur pus de chirurgul Mircea Beuran: „În 27 de ani noi avem peste 30 de miniștri ai Sănătății”

Sănătatea în România, prognostic dur pus de chirurgul Mircea Beuran: „În 27 de ani noi avem peste 30 de miniștri ai Sănătății”

Ceea ce se întâmplă astăzi în spitalele de la noi se datorează în mare măsură lipsei de strategie și de viziune a celor care s-au succedat, pe rând, la guvernare. Deciziile lor greșite au sărăcit spitalele, pacienții nu primesc tratamentul de care au nevoie, iar medicii nu mai au nicio speranță că vor face vreodată medicină la cel mai înalt nivel. „Dacă în 27 de ani am reușit să avem peste 30 de miniștri ai Sănătății, de unde coerență în ceea ce înseamnă să reformăm sistemul?” – are o explicație chirurgul Mircea Beuran, fost ministru al Sănătății în perioada 2003-2006. Publicăm, în ediția de astăzi, prima parte a interviului

– Ileana Ilie Ungureanu: Spitale în faliment, săli de operație închise, medici descurajați, pacienți obligați să-și cumpere medicamente cumplit de scumpe. Sunteți și fost ministru al Sănătății, care sunt şansele de a se schimba ceva în sistemul medical din România?

– Dr. Mircea Beuran: Discutăm de ani buni de reformă. Și s-a început cu o destructurare a sistemului. Nu am mai fost mulțumiți că e centralizat și am început să-l decopertăm, bucată cu bucată, doar că bucățile acestea necesită ceva de pus în loc. Dacă în 27 de ani noi avem peste 30 de miniștri ai Sănătății, de unde coerență în ceea ce înseamnă să reformăm? Nu am avut capacitatea să ne facem un model propriu de reformă a sistemului, ci am articulat cu diferite modele de prin alte țări, care au fost altoite după gândirea proprie a fiecărui proiect de guvernare care a venit.

„Funcţionăm pe baza principiului «primul venit – primul servit».”

– Măcar când vine vorba de vaccinare s-au pus toți de acord. Vaccinarea sau mai bine zis lipsa ei, va lăsa urme adânci atât în buzunarele medicilor, cât și în cele ale părinților.

– Ne zbatem să lămurim poporul să se vaccineze. Există un grup de ONG-uri care țipă că le omorâm copiii, dar să nu uităm că România a fost prima țară care a făcut un vaccin și a eradicat holera. Mureau zeci de milione de oameni și când a apărut poliomielita și acum este eradicată. Prin vaccin, nu cu vreun tratament. Nu există o continuă educație. Nu vreau să fiu nostalgic, doar oamenii înainte aveau o gândire medicală unitară, noi am rupt această gândire și vedeți că același lucru se întâmplă și cu învățământul.

– Ce înseamnă în realitate clasificarea unităţilor medicale? Este mai bun tratamentul pe care un român îl primeşte într-un spital de urgență comparativ cu cel primit într-o unitate care nu poartă titulatura aceasta?

– Spitalele de urgență nu sunt toate „de urgență”. S-a ajuns să se generalizeze această titulatură pentru că în procesul de logistică financiară ți se dădea un spor pentru că lucrezi în spitalul de urgență. Spitalele pur de urgență lucrează la foc continuu, nu există o planificare, ușa este deschisă non-stop. Există însă și în cazul nostru un contract care se face cu Casa Națională de Asigurări pe un număr de cazuri, ceea ce înseamnă că trebuie să acoperi cheltuielile cu avalanșa de bolnavi cu fondurile care au fost planificate. Ne diferențiază de alte spitale și diversitatea foarte mare a patologiei, pentru că nu ajungi în urgență decât în urma unui dezechilibru general al organismului. În Urgență, un doctor nu poate să facă minuni cu mâna goală.

– Și aveți ceea ce vă trebuie la îndemână?

– Sunt sincope și nu întotdeauna ele există datorită unui management ineficient, ci datorită lipsei fondurilor. Noi am cerut de foarte multe ori să se înțeleagă cazurile de urgență, în sensul că sunt câteva clase de boli care ar trebui plătite fix atât cât se consumă cu pacientul, pentru că ele intră acum în acoperirea aceasta pe caz rezolvat (DRG) al spitalului. Politraumatizații, de exemplu, sau bolnavii care vin cu complicații foarte mari, necesită intervenții chirurgicale, și ore, zile, săptămâni, uneori chiar luni de terapie intensivă, iar lucrul acesta aduce cheltuieli semnificative. Dar nu se primesc bani în plus, ci le acoperim din totalul banilor primiți pe numărul de bolnavi care au fost contractați.

– Într-un interviu anterior spuneați că șefii din spitale gestionează nu un buget, ci sărăcia. Acum ce gestionați?

– Tot sărăcia. Sănătatea primește 4,6% din PIB. Suntem pe buget, iar bugetul acesta are două componente: ce-ți oferă Guvernul, prin programele naționale, și ce se contractează cu CNAS, pe numărul de bolnavi. Diversitatea în urgență este mare și eu am spus întotdeauna că ar fi onorabil ca acest DRG să-l punem acolo unde un pacient are nevoie nu de 1.800 lei, ci de 10.000 – 20.000 lei. După tragedia din Colectiv au fost arși cărora li s-au oferit îngrijiri și medicație și de 300.000 euro/pacient. La un calcul simplu vedem că bolnavul acela a făcut să dispară din bugetul spitalului bani pentru câteva mii de bolnavi. Funcţionăm pe baza principiului „primul venit – primul servit”.

„Ministerul Sănătății e un aeroport: intri, iei avionul, cobori, pleci, nu ai timp să faci mare lucru”

– Pe de altă parte și exodul medicilor pare de neoprit. Care e viitorul Sănătății românești din punct de vedere al resursei umane? Câtă meserie știe un rezident după ce termină stagiul de pregătire?

– Ei sunt bine pregătiți. Cei de care am avea nevoie, vârful acela, există. Am încredere în tinerii noștri. Și e suficient să mă uit la ce am crescut aici, în spital – operează, le-am organizat cursuri, congrese, workshopuri, toți știu să manevreze laparoscopul, au învățat să facă intervenții chirurgicale cu asistență robotică, duc greul în gărzi. Tinerii noștri nu sunt proști, noi nu suntem capabili să le oferim și să îi ofertăm pe măsura inteligenței lor. Nu există posibilitatea de surplus de personal în acest domeniu, dar cineva trebuie să aibă o viziune clară a sistemului. Să vedem dacă în doi ani se repune pe picioare Institutul Cantacuzino și va fi o dovadă că se poate.

– Cum ați descrie mandatul dvs. la Ministerul Sănătații?

– În cazul meu nu poţi să vorbeşti de un mandat. Ministerul Sănătății e un aeroport: intri, iei avionul, cobori, pleci, nu ai timp să faci mare lucru, dacă proiectele sunt diferite de la o guvernare la alta. Începi proiecte pe care nu le vei termina pentru că nici tu nu-ţi termini aşa-zisul mandat, iar fracturarea aceasta repetitivă duce doar la discuţii, că mai mult de atât nu se poate face.

– Problema principală este deci lipsa de continuitate, de orizont.

– În Statele Unite și în multe alte țări medicina e pe bani. Se tot discută despre banii pe care Ministerul Sănătății îi dă în străinătate pentru rezolvarea unor cazuri medicale grave, problema e că nu dă aeeaşi bani pe aceeaşi boală și în România. Nimeni nu a făcut nicio analiză pe cazurile plătite, dar care, din nefericire, nu sunt cu rezultatele aşteptate.

– Și de unde ar trebui să se pornească pentru însănătoşirea sistemului de sănătate? Care sunt nevoile acute?

– Ar trebui să avem câteva spitale de urgenţă, iar restul să fie spitale cu profil de cronici şi să mai fie şi un număr de spitale sociale, pentru că de bătrânii noştri nu mai are grijă nimeni. Ei plombează zilnic spitalele de urgenţă. Salvările îi aduc la camera de gardă și de foarte multe ori chiar dacă reușim să-i stabilizăm și îi externăm, nu are cine să-i ajute cu continuitatea tratamentului, supravegherea, îngrijirea, alimentaţia, igiena, iar peste o săptămână – două se întoarce. Spitalul ăsta de urgenţă e un spital social, unde vine lumea şi are pretenţia să fie servită mai repede decât la restaurant.

– Cam câte cazuri de genul acesta sunt zilnic în Urgență?

– Destule. Sunt oameni la care nu vine nimeni să se intereseze de ei, sunt cazuri sociale pentru care te lupţi să îi plasezi undeva pentru că nu am unde să-l primesc pe ăla care este acut. Îţi trebuie o circulaţie a acestor pacienţi. Mai sunt și pacienți care plombează serviciile de terapie intensivă prin faptul că rămân vegetativi. Tehnologiile, medicaţia, îngrijirile te ajută de foarte multe ori să supravieţuieşti, dar eşti rupt de realitate. Pacientul în stare vegetativă e îngrijit de cele mai multe ori într-un serviciu de terapie intensivă care este gândit pentru altă categorie de pacienţi. În ţările civilizate există spaţii speciale pentru acestă categorie de pacienți. S-a discutat ca Spitalul Floreasca şi cel de Arşi să fie mutate într-un sediu nou. Nu sună rău, dar dacă te uiţi în spate și vezi ce s-a făcut efectiv în 27 de ani nu poţi să fii prea optimist.

„Marea majoritate a celor care au acest simţ magnetic faţă de bani s-au dus în privat”

– Cum vi se pare ideea politicienilor de a construi opt spitale mari? Nu mai bine le dotăm corespunzător pe cele existente?

– Spitalul de tip nou, despre care se vorbeşte, este un spital care este construit cu nişte circuite, cu nişte volumetrii pentru a mişca pacientul, pentru a-l spăla, pentru a-l îngriji, a aerisi încăperea, cu circulaţie separată pentru bolnavi şi medici și pentru aparţinători. Noi avem spitale și din 1960, iar cele mai tinere au cam 60 de ani. Multe din ele au fost zdruncinate la cutremurul din ’77. E drept că s-au consolidat, dar consolidarea s-a făcut prin micşorarea volumetriei spitalului. În același timp specialitățile medicale sunt tot mai diversificate. Spitalele acestea noi ar trebui să fie multimodale și multifuncţionale, de-aia e bine să fie construite de la zero. Să aibă și suficient personal care să îngrijească bolnavii, pentru că acum se scot posturi la concurs şi nu se prezintă nimeni să le ocupe.

„De bătrânii noştri nu mai are grijă nimeni. Ei plombează zilnic spitalele de urgenţă.”

– Migraţia medicilor români și a personalului auxiliar a ajuns o problemă de ordin naţional.

– E mult mai uşor să meargă afară să îngrijească un copil sau un om mai în vârstă și să câștige câți bani negociază, decât să vină aici să lucreze în ture. Practic, acest personal nu stă deloc, el nu are timp uneori nici să bea apă, pentru că sunt puţini la un număr foarte mare de bolnavi, care fiind acuţi au nevoie de îngriniri permanente. Te epuizează serviciul acesta. Și tot blamați suntem.

– Vi se pare că personalul medical e lipsit de respectul cuvenit pentru munca depusă?

– Nu există niciun respect față de doctor. Nu pot să nu recunosc, în orice specialitate există şi persoane care nu au ce căuta acolo, dar nu cred că cineva are dreptul să mânjească toată tagma medicală pentru că unul sau altul nu știu ce au făcut.

Suntem caraghioși dacă încă mai spunem și azi că ce s-a întâmplat în 1990 a fost pentru binele poporului român.”

– Pe de altă parte și tradiționalul plic cu bani îi determină pe pacienți să-și piardă respectul față de medicul care condiționează actul medical.

– Sunt de acord, dar marea majoritate a celor care au acest simţ magnetic faţă de bani s-au dus în privat, pentru că acolo e mercurial, nu? Acolo te duci cu o asigurare şi un supliment financiar din care doctorul îşi ia cota aşa cum a negociat. Numai că ce nu se poate rezolva în spitalele private ajunge tot la noi. În varianta în care îi depăşeşte cazul din punct de vedere profesional sau tehnologic, privații nu ţin bolnavii de lungă durată, care înseamnă îngrijire şi costuri foarte mari, ci îi transferă tot în spitalele publice. Dar de ce nu plăteşte spitalul acela privat doctorul de la stat care îl îngrijeşte pe bolnav lui, pentru că eu nu am niciun contract cu dumneata să-mi aduci bolnavul tău? De ce nu se văd lucrurile şi din această perspectivă?

– De ce ați ales să rămâneți în țară?

– Păi nu e țara mea? Suntem caraghioși dacă încă mai spunem și azi că ce s-a întâmplat în 1990 a fost pentru binele poporului român. Că s-au întâmplat niște lucruri care ne convin este altă filosofie. Dar uitați-vă cum suntem. Am rămas în țară pentru că am familie. În fond, ce pot să-ți ofere așa de mult afară? Un alt sistem politic? Un alt sistem social? Indiferent de ce primești, tot ești un intrus la început. Trăim într-o lume cu totul aparte: suntem un laborator pentru foarte multe lucruri de încercat, nu suntem solidari unii cu alții, nu există o adeziune umană, suntem dezbinaţi. Ne bucurăm de un weekend, de 50 de sărbători pe care le facem doardoar să nu muncim. Ceea ce nu e valabil și în spital, unde lumea se uită de ce nu vii, că eşti doctor şi ai jurat. Parlamentele României ne dau jumătate din calendar vacanţă, dar tu, pentru că esti doctor, trebuie să vii şi să ai grijă de bolnavi. A intrat în firescul nostru să nu fim normali.

În partea a doua a interviului acordat EVZ, chirurgul Mircea Beuran vorbește despre malpraxis și „ura construită” dintre medic și pacient și explică și de ce crede că „invidia medicală” este cea care „l-a înfundat” pe doctorul Burnei.  

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.