E oficial. Salariul minim în Republica Moldova crește cu 25%, din 2024
- Maria Dima
- 6 decembrie 2023, 10:37
Salariul minim în Republica Moldova va crește, în 2024, cu 25%. Ministrul Muncii, Alexei Buzu, a anunțat că proiectul urmează să fie votat de Guvern.
Salariul minim în Republica Moldova va crește, în 2024, la 5.000 de lei, majorarea urmând să fie cu 25 % mai mare față de 2023. În 2022, salariul minim pe țară în Republica Moldova a fost de 3.500 de lei, iar în 2023 – 4.000 de lei.
Creșterea salariului minim, o măsură necesară
Majorarea salariului minim pe economie, din 2024, este prevăzută într-un proiect de hotărâre de Guvern al Ministerului Muncii și Protecției Sociale. În document se artă că stabilirea unui salariu minim decent este o măsură necesară pentru a combate inegalitățile în sfera retribuirii muncii și de a stabili o remunerare suficientă pentru a satisface nevoile de bază ale angajaților.
„Provocarea ce ține de inegalitatea în domeniul muncii impulsionează dialogul social la nivel național și contribuie la reducerea sărăciei și combaterea muncii nedeclarate/sub-declarate”, se arată în proiectul Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Din 2023, Guvernul Republicii Moldova a unificat salariul minim, acesta fiind aplicat în același cuantum atât în sectorul bugetar, cât și în cel real.
Salariul minim în Republica Moldova, mai mare din 2024
Ministrul Muncii Alexei Buzu a anunțat că, în prezent, proiectul este supus consultărilor publice.
„Acum proiectul este în proces de consultări publice. Imediat ce finalizăm, va fi aprobat deGuvern. Eu cred că este un rezultat destul de bun, rezultat al muncii și al parteneriatului social din Republica Moldova.
Înțelegerea noastră a fost că, până la sfârșitul anului, vom avea o foaie de parcurs, pentru a vedea cum va evolua salariul minim pe economie pentru următorii trei ani, pentru că vrem să oferim această previzibilitate atât angajaților din Republica Moldova, cât și angajatorilor. Și e în linie cu angajamentele noastre de integrare în Uniunea Europeană”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.