S-a întâlnit cu Messi și a început coșmarul. „Ne pândeau casa noaptea”

S-a întâlnit cu Messi și a început coșmarul. „Ne pândeau casa noaptea”

Murtaza Ahmadi, puștiul care în 2016 l-a întâlnit pe idolul său Messi, trăiește din acel moment o viață de coșmar din care nu poate scăpa.

Este vorba despre Murtaza Ahmadi, puștiul care în anul 2016 și-a întâlnit pentru prima dată idolul, pe Messi. Poate îl recunoașteți după modul în care ajuns viral: puștiul cu o pungă pe post de tricou, pe care scria cu pixul Messi.

Fotografia a devenit virală, iar de atunci viața lui s-a schimbat complet. Dar nu în bine. Puștiul care nu demult se juca fotbal imitându-l pe idolul său, Messi, duce acum o viață de coșmar.

L-a întâlnit pe Messi, iar de atunci trăiește un coșmar

Băiețelul din Afghanistan a primit de la UNICEF un tricou original cu autograf și o minge de fotbal.

În decembrie 2016 se întâlnea cu Messi la Doha, în Qatar. Visul lui se împlinise: idolul său îl strângea în brațe vizibil emoționat.

De aici a început tot calvarul.

Întors acasă, vecinii săi din provincia Jaghori îl priveau altfel, cu invidie. Toată lumea era convinsă că familia lui Ahmadi primise o avere de la Messi.

Toți aveau impresia că starul argentinian îi dăduse familie sale bani și obiecte valoroase. Devenise o victimă acum.

Au plecat disperați la Kabul

Familia sa a încercat să plece și să trăiască în Kabul, dar nu au reușit.

După ce a fugit în capitala Kabul, cu părinții săi, puștiul s-a întors în localitatea sa, de unde însă a fost nevoit să plece iar, urmărit de talibani și de teroriști.

Mohammad Arif Ahmadi, tatăl băiatului, a explicat întreaga situație. Kabul era prea scump pentru ei, iar acasă primeau amenințări zilnice.

„M-am temut că fiul meu o să fie răpit. Unii oameni veneau în orașul nostru și întrebau în ce condiții trăim și lucruri de genul ăsta, ca și cum Murtaza ar fi primit bani de la Messi. Erau persoane care stăteau noaptea în fața casei și pândeau.

Nu am avut o viață liniștită în toți acești ani. Nu trăim în pace deloc”, a zis tatăl copilului, citat de Cuatro Deportes.

Sursă foto: Youtube

Ne puteți urmări și pe Google News