S-a îmbătat așa tare încât nu știe dacă și-a bătut iubita. Apoi a descoperit-o moartă

S-a îmbătat așa tare încât nu știe dacă și-a bătut iubita. Apoi a descoperit-o moartă

Un bărbat din Dumbrăvița e cercetat de poliție pentru că și-ar fi ucis iubita. Aceasta a fost găsită moartă, în casă, în urma apelului bărbatului la 112. A fost sincer cu oamenii legii: au băut împreună cu o noapte înainte până ce nu au mași știut de ei.

Bărbatul nu își poate aminti dacă și-a bătut sau nu concubina înainte să plece la culcare. Pe numele lui Poliția a deschis o anchetă pentru săvârșurea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte. Polițiștii așteapta verdictul medicilor legiști care vor stabili dacă urmele de violență de pe corpul femeii sunt sau nu proaspete.

Potrivit declarațiilor bărbatului, el și iubita sa cu 14 an I mai vârstionică au băut alcool pânăî la miezul noppții, după care ea a rămas să doarmă pe canapea, iar el s-a dus în patul conjugal. Ulterior, s-ar fi trezit și, văzând că femeia nu respiră, a sunat după o ambulanță.

Medicii care au ajuns la adresa indicată au constatat decesul femeii de 58 de ani și au alertat Poliția.