S-A DIVERSIFICAT MITA. Ce a cerut un poliţist CUIVA CERCETAT ÎNTR-UN DOSAR PENAL. Cazul a ajuns în atenţia procurorilor DNA

S-A DIVERSIFICAT MITA. Ce a cerut un poliţist CUIVA CERCETAT ÎNTR-UN DOSAR PENAL. Cazul a ajuns în atenţia procurorilor DNA

S-a diversificat mita. Ce a cerut un poliţist cuiva cercetat într-un dosar penal.

Un polițist din Satu Mare a fost reținut de procurorii DNA, care l-au acuzat de luare de mită și trafic de influență.

Conform satmareanul.net, „în perioada aprilie-decembrie 2016, Cosmin Vasile Man, în calitate de agent de poliție a pretins de la o persoană cercetată într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „amenințare” (martor în cauză) să achite contravaloarea unui teren de 1.400 de metri pătrați cu o valoare de aproximativ 28.000-56.000 de euro, ce urma să fie achiziționat de polițist în perioada imediat următoare”.

„Pe fondul refuzului exprimat de proprietarul acelui teren de a-l înstrăina, în cursul lunii decembrie 2016, inculpatul Man Cosmin Vasile a pretins aceleiași persoane să-i transfere proprietatea unui teren de 800 mp, în valoare de aproximativ 24.000 de euro, situat în imediata vecinătate a locuinței acestuia, fără ca polițistul să achite prețul respectiv. În schimb, inculpatul Man Cosmin Vasile l-a asigurat pe martor că, în schimbul terenului, va întocmi cu celeritate un referat cu propunere de clasare a cauzei în care acesta din urmă era cercetat. În continuare, inculpatul i-a promis aceleiași persoane că va urgenta demersurile în vederea restituirii unui pistol, corp delict în dosar și că va interveni pe lângă procurorul de caz, față de care a lăsat să se creadă că are influență, pentru ca acesta să emită cât mai repede o soluție favorabilă martorului”, arată procurorii care s-au ocupat de acest caz.

Man a fost prezentat Tribunalului Bihor, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News