Vestea că prințul austriac a ucis cel mai mare urs din România s-a răspândit rapid. Organizațiile de mediu Agent Green și VGT (Austria) au sesizat acest lucru spunând că prințul a omorât ursul greșit. Acesta și-a motivat gestul printr-o derogare oferită de Ministerul Mediului din România, însă această derogare viza o ursoaică care a atăcat mai multe ferme din Covasna.

Petiție pentru stoparea vânătorii de trofee

O petiţie online a fost iniţiată către Ministerul Mediului pentru a fi stopată vânătoarea de trofee. Şeful Gărzii de Mediu Octavian Berceanu a declarat că a fost declanşată o anchetă şi că, probabil, instituţia se va îndrepta către alte organe de cercetare. El a susţinut că în documente se vorbeşte foarte mult despre un exemplar de urs şi doar într-un singur loc este menţionată o ursoaică cu pui.

Premierul Florin Cîţu a afirmat, întrebat miercuri despre Arthur, cel mai mare urs brun din România care a fost ucis ilegal de un prinţ din Austria în luna martie, că se pare că unele informaţii din spaţiul public nu sunt corecte şi „se pare că nu este cel mai mare urs, până la urmă. El a adăugat că a discutat cu ministrul Mediului şi rămâne să se vadă concluziile anchetei demarate.