S-a aflat cauza incendiului din Marea Nordului. Totul a pornit de la o mașină electrică
- Emma Cristescu
- 27 iulie 2023, 13:07
Un incendiu a izbucnit pe o navă de marfă cu aproximativ 3.000 de mașini în fața insulei olandeze din Marea Wadden, iar acum s-a aflat cauza. Incidentul s-ar fi produs din cauza unei mașini electrice.
Un incendiu a izbucnit pe o navă de marfă cu aproximativ 3.000 de mașini în fața insulei olandeze din Marea Wadden. O persoană a murit, iar 22 de membri ai echipajului au fost răniți. Șapte membri ai echipajului au sărit peste bord pentru a se salva și au fost scoși din apă de elicopterele Pazei de Coastă.
Oamenii de la bord au fost duși la Lauwersoog (Olanda) și Aeroportul Groningen Eelde. 16 membri ai echipajului au fost duși la spitale cu probleme de respirație. Nava „Fremantle Highway” era pe drum de la Bremerhaven la Port Said din Egipt. Autoritățile au declarat că incendiul a pornit de la o mașină electrică care a ars. Focul s-a extins în câteva minute. Nava se află în derivă la 27 de kilometri nord de insula Ameland. Fremantle Highway” lungă de 200 de metri avea la bord 2857 de mașini, dintre care 25 de mașini electrice, potrivit telegraaf.nl.
Serviciile de urgență au primit apelul în jurul miezului nopții. Lea Versteeg, purtătoarea de cuvânt a Garda de Coastă olandeză, a declarat: „Incendiul nu a fost încă stins. De asemenea, este dificil să controlezi un incendiu pe mare. Mai ales când la bord sunt vehicule și mașini electrice.” „În jurul miezului nopții, Garda de Coastă a primit un raport că Fremantle Highway este în flăcări”, a spus paza de coastă olandeză, pe site-ul său.
Paza de coastă a mai anunțat că Fremantle, care plecase din portul Bremerhaven, a fost remorcată în afara căilor de navigaţie şi s-ar putea scufunda. Acesta se afla la 27 km nord de insula olandeză Ameland când a izbucnit incendiul.
Alte incendii transporturi de mașini
La începutul acestei luni, doi pompieri din New Jersey au murit şi cinci au fost răniţi în lupta cu flăcările pe o altă navă de marfă care transporta sute de vehicule. Un alt incendiu a distrus mii de maşini de lux pe o navă în largul coastei insulelor Azore din Portugalia în februarie anul trecut.