Rușii vin tare din urmă. Sputink V sau Pfizer-BioNtech? De unde vine salvarea omenirii?

Rușii vin tare din urmă. Sputink V sau Pfizer-BioNtech? De unde vine salvarea omenirii?

Rusia vine tare din urmă în cursa pentru salvarea omenirii și anunță că vaccinul Sputnik V are la rândul său o eficiență de peste 90%.

Vaccinul Sputnik V, dezvoltat de cercetătorii din Rusia împotriva maladiei COVID-19, are o eficienţă de peste 90%, a declarat luni un reprezentant al Ministerului Sănătăţii din această ţară, citând date obţinute în urma unor vaccinări publice şi care nu provin dintr-un studiu clinic aflat în plină desfăşurare, informează Reuters.

CITEȘTE ȘI Breaking News. Vestea bună pentru miliarde de oameni: Vaccinul Pfizer-BioNtech, 90% eficiență  

Afirmaţia a fost făcută la scurt timp după ce grupurile farmaceutice Pfizer Inc. şi BioNTech au anunţat luni că vaccinul lor experimental dezvoltat împotriva COVID-19 are o eficienţă de peste 90%.

„Ne ocupăm de monitorizarea eficienţei vaccinului Sputnik V în rândul cetăţenilor care l-au primit în cadrul programului de vaccinare în masă”, a declarat Oksana Drapkina, directoarea institutului de cercetări medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii.

CITEȘTE ȘI Coronavirus. S-a aflat unde te infectezi, de fapt. Ferește-te de aceste locuri și obiceiuri!

Apariţia pe piaţă a unui alt vaccin, o veste extraordinară pentru toată lumea

„În baza observaţiilor noastre, eficienţa sa este la rândul ei tot de peste 90%. Apariţia pe piaţă a unui alt vaccin eficient reprezintă o veste bună pentru toată lumea”, a adăugat Oksana Drapkina.

Rusia aprovizionează deja piaţa internă cu acest vaccin, în pofida faptului că studiile clinice de fază 3 nu au fost încă finalizate.

Luni, Alexander Gintsburg, directorul Institutului Gamaleia din Moscova, care a creat vaccinul Sputnik V, a salutat anunţul făcut de grupul american Pfizer.

„În viitorul apropiat, ne aşteptăm să publicăm rezultatele interimare ale studiului post-înregistrare pentru vaccinul Sputnik V, aşa-numitele studii de fază 3. Sunt sigur că nivelul său de eficienţă va fi la rândul său ridicat”, a adăugat el.

Vaccinul Sputnik V este testat la Moscova

Rusia se pregăteşte să publice rezultatele preliminare ale unui studiu clinic de amploare, de fază 3, în această lună. Vaccinul Sputnik V este testat pe un eşantion de 40.000 de persoane la Moscova.

Ne puteți urmări și pe Google News