Rușii condamnă campania dusă împotriva vaccinului Sputnik V. Cine sunt cei vizați

Rușii condamnă campania dusă împotriva vaccinului Sputnik V. Cine sunt cei vizați

Șeful Fondului pentru Investiții Directe al Rusiei (RFPI), Kirill Dmitriev a declarat că reprezentanții așa-numitei „Big Pharma” și ai cercurilor politice antirusești apar în calitate de clienți ai campaniei de presă împotriva vaccinului anti-COVID, „Sputnik V”.

Conform declarațiilor sale, această campanie a debutat înainte ca serul rusesc să fie înregistrat, cu declarații „absurde” despre furtul de tehnologii pentru producerea preparatului.

„De la bun început a fost o campanie intenționată de subminare a încrederii în marea realizare a oamenilor noștri de știință, în eficacitatea vaccinului”, a afirmat Dmitriev.

Atacuri în presa anglo-saxonă împotriva vaccinului „Sputnik V”

Șeful RFPI a subliniat că atacurile împotriva „Sputnik V” au loc, în primul rând, în presa anglo-saxonă.

„În pofida unei asemenea opoziții, reușim să transmitem punctul nostru de vedere, inclusiv cu ajutorul canalelor de comunicare ale vaccinului de pe rețelele sociale”, a precizat Kirill Dmitriev, potrivit vestidinrusia.ro.

În opinia sa, campania împotriva serului rusesc are drept scop inclusiv reducerea ritmului de vaccinare în interiorul țării.

Vaccinul ”Sputnik V”, dezvoltat de Centrul de Cercetare ”N. Gamaleya” din Moscova, a fost înregistrat de Ministerul Sănătății al Rusiei în august 2020. În prezent, serul a fost aprobat în 66 de țări, cu o populație însumată de 3,2 miliarde de oameni.

Eficacitate de 97,6%

Conform informațiilor RFPI și a Centrului „N. Gamaleya”, vaccinul ”Sputnik V” are o eficacitate de 97,6%, indice stabilit pe baza rezultatelor analizei datelor a 3,8 milioane de ruși vaccinați și care este mai ridicat decât valoarea publicată, anterior, de revista de medicină The Lancet.

Fondul rus de investiţii directe, care a finanţat dezvoltarea vaccinului Sputnik V, a semnat contracte cu companii farmaceutice din Brazilia, India, China, Iran, Coreea de Sud, Kazahstan şi Belarus pentru producţia acestui ser, autorizat până în prezent în 61 de ţări. Dar agenţia braziliană de reglementare în sectorul sanitar, Anvisa, a respins în aprilie autorizarea Sputnik V, afirmând că din cauza unei anomalii în procesul de producţie dozele pe care le-a examinat conţineau o versiune activă a virusului ce provoacă răceala, justificare considerată de producătorul vaccinului drept un refuz motivat „politic”.

Rușii au dezvoltat și versiunea „Light'' a vaccinului anti-COVID-19 Sputnik V. Acesta se administrează într-o doză unică.

Ne puteți urmări și pe Google News