Rusia vrea o victorie strălucitoare în cursa spațială. Trimite o frumoasă actriță pe Stația Spațială Internațională
- Ovidiu Drugă
- 2 iulie 2021, 23:19
La șase decenii după ce cosmonautul sovietic Yuri Gagarin a devenit primul om care a orbitat Pământul, umilind SUA, Moscova aredin nnou planuri îndrăznețe.
Pe 5 octombrie, una dintre cele mai populare actrițe din țară, Yulia Peresild, în vârstă de 36 de ani, va pleca spre Stația Spațială Internațională (ISS) împreună cu regizorul de film Klim Shipenko, în vârstă de 38 de ani.
Cei doi au misiunea să facă un film pe orbită înaintea americanilor. Dacă planul rușilor reușește, starul Mission Impossible, Tom Cruise, și regizorul de la Hollywood, Doug Liman, vor avea o mare dezamăgire. Ei au fost primii care au anunțat un astfel de proiect împreună cu NASA și Space X, compania miliardarului Elon Musk.
“Vrem să fim cei mai buni”
"Chiar vrem să fim nu numai primii, ci și cei mai buni", a declarat Peresild pentru AFP, care așteaptă cu emoție lansarea de pe Cosmodromul Baikonur din Kazahstan.
Proiectului rusesc de a filma în spațiu scene din filmul Apelul a fost anunțat în septembrie anul trecut, la patru luni după proiectul de la Hollywood. În afară de ambițiile sale de a-I bate pe americani, se știu deocamdată puține despre film.
Intriga sa, care a fost ținută la secret atât de echipa de filmare, cât și de agenția spațială rusă, a fost dezvăluit de presa rusă într-unj final. Se pare că filmul spune povestea unui medic trimis de urgență pe ISS pentru a salva un cosmonaut.
Nici bugetul filmului nu a fost dezvăluit. Dar nu este un secret că călătoria în spațiu este o afacere costisitoare: un loc pe o rachetă Soyuz către ISS costă de obicei NASA zeci de milioane de dolari.
Ce își doresc rușii de la acest film e clar, dacă ne gândim la faptul că în pregătiri este implicat Konstantin Ernst, șeful rețelei de televiziune Channel One, care este extrem de prietenoasă cu Kremlinul.
Ernst a gestionat unele dintre cele mai importante momente din istoria politică recentă a Rusiei și din cariera președintelui Vladimir Putin: parade militare, inaugurări și chiar ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din 2014 la Soci.
Dmitry Rogozin, șeful agenției spațiale rusești Roscosmos, e și el implicat. Pentru Rogozin, în vârstă de 57 de ani, filmul este o modalitate de a proiecta puterea industriei de profilș rusești, într-un moment în care Roscosmos pierde teren în fața rivalilor americani.
"Cinematograful a fost transformat cu mult timp în urmă într-un puternic instrument de propagandă", a declarat el pentru cotidianul popular Komsomolskaya Pravda în iunie.
Nu trebuie uitat nici faptul că ideea de a filma pe ISS vine într-un moment în care relația dintre Moscova și Washington s-a destrămat până la punctul în care începe să semene cu înfruntarea din timpul războiului rece.
Rogozin a declarat în interviu că Cruise și Liman s-au apropiat inițial de Roscosmos la începutul anului 2020 pentru a colabora la film. Dar, a spus el, „forțe politice” nenumite i-au presat să renunțe la ideea de a lucra cu rușii.
„Am înțeles după aceea că spațiul este o politică mare”, a spus el ziarului. „Atunci a apărut o idee de a face filmul.”
Reprezentanții Cruise nu au răspuns la solicitările AFP pentru comentarii.
Dacă-i ordin, cu plăcere
Yulia Peresild a urmat de la sfârșitul lunii mai un antrenament intensiv la Centrul de Instruire a Cosmonauților Yuri Gagarin din Star City, în afara Moscovei.
Când a vorbit cu jurnaliștii de la AFP, ea tocmai învăța despre supraviețuirea în medii ostile. Acest antrenament este necesar, dat fiind că actrița se va întoarce pe Pământ într-o capsulă Soyuz pe 17 octombrie.Filmarea de pe ISS se anunță o adevărată provocare mai ales pentru regizor, care va fi nevoit să se ocupe singur de camere, iluminat, sunet și chiar machiaj. „Va trebui să filmăm în spațiu ceea ce nu este posibil să filmăm pe Pământ”, spune ea.
Peresild a spus că, spre deosebire de mulți alți copii sovietici care au crescut cu povești despre ispravile lui Gagarin, nu a visat niciodată să meargă în spațiu.Recunoaște că a fost „înspăimântată” atunci când a fost selectată pentru dintr-o mulțime de 3.000 de candidați.„Nu sunt un supererou”, a declarat ea pentru AFP.
Actrița cu origini estoniene spune, însă, că s-a inspirat de la copiii din fundația sa Galchonok, care susține tinerii cu dizabilități.
„Pentru ei, ridicarea unei linguri este la fel de grea ca o călătorie în spațiu pentru mine. Trebuie să creadă în imposibil”, notează The Moscow Times.