Rusia, o mare ameninţare pentru Anglia

Rusia, o mare ameninţare pentru Anglia

Serviciile de securitate britanice consideră Rusia ca fiind a treia mare ameninţare la adresa ţării, după terorismul al-Qaeda şi programul nuclear al Iranului, comentează cotidianul The Times în ediţia electronică.

Astfel că, serviciile de informaţii de la Londra se tem că Marea Britanie a fost practic inundată cu agenţi ruşi, iar acest fapt irită serios autorităţile fiindcă înseamnă că trebuie să aloce resurse mari luptei împotriva spionajului industrial şi militar rusesc.

Aceste relatări apar chiar înaintea primei întâlniri pe care noul preşedinte al Rusiei, Dmitri Mevdedev, o va avea cu premierul britanic Gordon Brown la începutul săptămânii viitoare.

Agenţii ruşi au fost acuzaţi asasinarea la Londra a fostului agent KGB Alexander Litvinienko, astfel că relaţiile dintre cele două ţări s-au deteriorat într-un ritm alert, culminând cu o dispută, anul trecut, între Tony Blair şi Vladimir prezenţi la summit-ul G8.

În acest context, întâlnirea dintre Brown şi Medvedec survine pe fondul tensiunilor privind modul în care autorităţile de la Moscova tratează investitorii străini, precum compania britanică BP, ale cărei operaţiuni în cadrul consorţiului ruso-britanic TNK-BP sunt anchetate de Rusia.

(11:04)

Ne puteți urmări și pe Google News