Aici propaganda pare să-și fi atins limitele iar încrederea și aprobarea lui Putin sunt în prăbușire constantă, fapt ce antrenează tangaje tot mai importante ale Rusiei însăși. Nu mai vorbim despre perspective tot mai sumbre de a reproduce o formă de succesiune după 2024, la încheierea mandatului său. Pe de altă parte, și instrumentele sale externe încep să dea rateuri, iar soluțiile interimare – intervenționismul militar și susținerea regimurilor autoritare în prăbușire – nu aduc deloc beneficii Rusiei.

 

Încrederea publică în Vladimir Putin a scăzut la cel mai mic nivel din 2006 în luna mai 2019, potrivit sondajelor organizate de compania de stat responsabilă cu sondajele de opinie și cercetările sociologice. Rezultatul nu-l afectează imediat pe Putin, care de abia și-a luat mandatul de 6 ani de președinte până în 2024, dar tendința nu anunță cele mai bune premize pentru succesiunea sa. În varianta “succesorul lui Putin e Putin”, cu prelungirea mandatului, lipsa de încredere contează în mod substanțial, în timp ce mișcarea către o viitoare poziție de președinte al Uniunii Rusia-Belarus e tot mai improbabilă în fața rezistenței tot mai acerbe a lui Lukashenko de a renunța la suveranitate.

 

Încrederea rușilor în Putin a scăzut la 31,7% în mai 2019, potrivit companiei de stat VTsIOM. Precedentul minim fusese de 33,4% documentat în ianuarie 2019. Pe de altă parte, aprobarea pentru activitatea în funcția de Președinte rămăsese la 65,8%. Putin e urmat de ministrul Apărării Serghei Shoigu cu 14,8% încredere și de ministrul de Externe Serghei Lavrov, cu 13% încredere. Vârful de încredere fusese atins de Putin în iulie 2015, ca urmare a anexării Crimeii, la 71%, dar a scăzut dramatic în mai 2018, odată cu legea pensiilor și a economiei stagnante, la 47,4%.

 

De altfel, Putin a pierdut 10% și la aprobarea activității sale în funcție, comparativ cu 2017, principalul motiv fiind tot legea pensiilor. Lavada Center, organizația specializată în sondaje de opinie, independentă, cea mai cunoscută – declarată între timp “agent străin” – a prezentat și ea datele de final de an: doar 32% exprimă admirație și simpatie față de Putin, în noiembrie 2019, cu 10% sub sondajele de final de an 2017, iar dominanta e sentimentul neutru și distant față de Putin, cu 61%, o creștere de 7% în același interval.

 

Având în vedere că Putin nu are contracandidat la funcția de Președinte și că, de obicei, toate costurile sunt încasate de guvern și de premierul Medvedev, scăderile pot fi caracterizate drept dramatice. Maximum de încredere în Putin a fost atins în 2014, la 87% – maximumul absolut al lui Putin din toți cei 20 de ani de Președinție sau prim-ministeriat – după anexarea Crimeii, iar în vara lui 2019 a fost atins minimul (din 2013), după emiterea legii pensiilor.

 

Nici situația externă nu e neapărat foarte bună și oricum e tot mai greu transpusă în avantaje interne pentru Rusia. Contestarea sistemului internațional liberal-democrat a fost îmbrățișată de mulți lideri externi, în primul rând lideri autoritari și represivi cu propriile populații, dar și lideri democrați, inclusiv de către Donald Trump – în mod paradoxal, fiind sistemul care a profitat cel mai mult SUA – dar și Emmanuel Macron, fiecare din rațiuni distincte.

 

Putin ar fi trebuit să fie fericit că tezele sale de contestare a ordinii internaționale bazată pe reguli au prins la un nivel atât de larg și că liderii globali consideră vechea ordine terminată, depășită sau care are nevoie majoră de o reformare. Tot Putin își freacă mâinile că a reușit, și cu imensa sa mașină de propagandă cu efecte majore în Vest, să obțină o situație nouă,  în care Politica de Mare Putere a revenit în prim plan iar liderii se gândesc mai mult la interesele lor naționale și la obținerea/potențarea acestora pe baze tranzacționiste, relativizând sau revizuind acorduri și alianțe multilaterale puternice și ferme, și acceptând pertractări și înțelegeri bilaterale inclusiv cu Moscova, în diferite domenii specifice. Totuși oferta geopolitiă e Rusiei a colapsat în ultimul an și iată de ce.

 

Dacă baza majoră începând cu anii 2000, de dominație și control al Rusiei, a fost postura de superputere energetică, bazată pe exporturile de gaz și petrol, joaca cu șantajul și întreruperile furnizării de gaz în 2004, 2006, 2009, și preocuparea europeană privind încălzirea globală precum și poluarea majoră pe diferite meridiane-inclusiv China – au făcut ca această dominație să scadă treptat până la nivele dramatice. E adevărat că monopolul de export Gazprom a reușit să pună în operă aproape complet 3 proiecte de conducte de gaz majore – îmbogâțind prietenii lui Putin cu contracte de infrastructură mari – Turk Stream, Nord Stream II și conducta Puterea Siberiei către China, Rusia încercând să devină indispensabilă și să sprijine vecinii săi cheie.

 

Epoca s-a încheiat, noi contracte și conducte nu mai pot fi construite, mișcările politice asociate sunt limitate și jocurile geopolitice torpilate. De unde manevra între China, Germania, Turcia, statele balcanice, monopolul gazului a fost profund subminat de noile descoperiri și de creșterea pieței de gaz natural lichefiat, mai nou, de apariția unei competiții sănătoase la nivel global în materie de gaz. Dar cea mai mare lovitură a venit de la Uniunea Europeană chiar la ultimul summit, atunci când organizația ce reprezintă statele destinație majoră și cheie pentru exporturile sale de gaz a declarat că vrea să fie neutră în materie de emisii de carbon în 2050, cu planuri ambițioase pentru resurse regenerabile, în timp ce și China a început să reducă combustibilii pe bază de carbon. Semnalul e clar: Rusia pierde principala pârghie de influență și pe termen mediu și lung, va colapsa complet economic dacă e bazată doar pe asemenea exporturi ca azi.

 

Tentativa Rusiei lui Putin de a utiliza companiile militare private și o formula de intervenție militară agilă în favoarea autocraților lumii este noua găselniță. Pe de altă parte, aceasta nu prea aduce bani, iar averile pe care le fac firmele private ce păzesc resursele valoroase peste tot prin Africa nu aduc bani populației ruse. Componenta de hacking, propagandă și diplomație pe baza capabilităților hibride, cu deosebire cyber, și-au dovedit limitele, reacțiile declanșate în Occident și în statele vizate fiind enorme. Dacă Al Assad sau Maduro sunt fericiți, ca și alte state unde regimurile absolute și monarhice sunt sprijinite în detrimentul oricărui tip de revoluție, totuși această abordare crează dificultăți de coerență a Moscovei între contestarea ordinii internaționale dar apărarea jucătorilor existenți.

 

Din contra, reacțiile interne față de toate aceste proicte aventuriste, care aduc morți acasă într-un procent tot mai mare, îi crează dificultăți lui Vladimir Putin. A încercat o revenire de popularitate și creștere economică, totodată, prin injectarea a 400 miliarde de dolari până în 2024 în proiecte naționale. Totuși proiectele nu prea se lansează, finanțările întârzie, iar sumele chiar nu sunt cele care sunt promise. Potrivit lui Alexey Kudrin, șeful Curții de Conturi, doar 67% din proiectele proiectate în 2019 au fost lansate până în noiembrie, cu peste un triliard de ruble – 16 miliarde de dolari – care nu au putut fi alocate de bugetul federal și cu sume echivalente rămase necheltuite la final de an din cauza lipsei capacității administrative – tot mai precară în ultima vreme din cauza instituțiilor represive și a legilor neclare, a expunerii funcționarilor la decizii care-i depășesc. În plus, nu orice problemă economică poate fi soluționată prin alocări guvernamentale. Economia de piață e privită cu suspiciune și dirijată guvernamental spre oligarhi, deci efectele benefice ale competiției sunt absente în propria economie.

 

Dar cea mai gravă problemă este descoperirea faptului că Rusia și-a atins limita în privința capacității de a dirija percepțiile rușilor prin propaganda. Deja companiile de sondare a opiniei publice de stat, utilizate anterior în domeniul propagandei în mod extins, arată că aceste limite au fost atinse. De exemplu, Mediascope a anunțat încă din luna mai că audiențele la televiziune au scăzut dramatic la nivelul orașelor și zonelor urbanizate și că internetul e principala sursă de informații. Dacă televiziunile fac parte din aparatul propagandistic, Internetul, chiar așa controlat, este indiscutabil mai liber și, chiar izolat eventual de circuitul global – există lege dar nu s-a aplicat pe deplin încă – permite circulația liberă a ideilor rușilor practic fără opreliști, iar impactul e covârșitor. În mai, a fost prima oară când rezultatele au arătat această realitate, iar finanțatorii și agențiile de publicitate s-au pliat deja pe noile preferințe de consum, fapt ce va întreține și financiar aceste site-uri. O veste și mai proastă pentru Rusia lui Putin și ratingurile – serioase și reale – care-l așteaptă în viitor.