Opinii EVZ
Ruptură turco-iraniană: Ankara acuză Teheranul de naționalism persan și sectarism | PULSUL PLANETEI
Turcia și Iranul au intrat în zodia confruntării, chiar dacă sunt implicate, alături de Rusia, în formatul păcii separate din Siria.
Vecini și rivali vechi, Ankara și Teheranul au aceleași poziționări cunoscute pe spații terțe, și sunt tot mai greu de menținut de către Rusia la masa de unde a eliminat ONU, SUA și statele Occidentale. Deja abordările sunt tot mai clare și divergente, iar confruntările din teren amenință să se repercuteze asupra relațiilor și formulelor de negociere.
În timpul vizitei efectuate în Bahrain, preşedintele turc, Tayyip Recep Erdogan, a declarat că „cineva doreşte divizarea atât a Siriei, cât şi a Irakului. Cineva depune eforturi pentru divizarea Irakului. Este o luptă sectară, o luptă etnică, deoarece şi acolo este vorba de un naţionalism persan”. Declarația se situează în linia celebrei rivalități sunito-șiite și a liniilor de falie care opun Iranul și intermediarii săi din Golf și Orientul Mijlociu, statelor sunite din Consiliul Golfului, Iordaniei și Turciei. Bătălia e una istorică, religioasă și cu rădăcini profunde. Și în Bahrain, stat cu populație majoritar șiită, dar condus de o monarhie sunită, Iranul a fost acuzat de incitarea la revolte și susținerea, inclusiv prin intermediul Hezbollahului libanez, a urii sectare.
La rândul său, ministrul turc de externe, Mevlüt Çavuşoglu, a acuzat, într-un discurs susţinut la München, la Conferința pentru Securitate, că Iranul „comite acte sectare”. Rezultatul acestor declarații a fost chemarea la MAE iranian a ambasadorului turc la Teheran, Rîza Hakan Tekin, pentru consultări și explicații, iar purtătorul de cuvânt al ministrului iranian al afacerilor externe, Bahram Ghasemi, a emis un comunicat în care susține: „Ne comportăm cu răbdare în privinţa Turciei, dar şi răbdarea noastră are o limită. Am acordat o atenţie sporită discursurilor formulate de către autorităţile turce referitoare la Iran şi sperăm să nu mai repete acest tip de declaraţii. Dacă prietenii noştri turci vor recidiva în acest gen de declaraţii, nici noi nu vom mai păstra tăcerea şi le vom da replica”.
Iar schimbul de replici a continuat cu purtătorul de cuvânt al Ministerului turc al Afacerilor Externe, Hüseyin Müftüoglu, care a replicat: „Este inacceptabil şi de neînţeles ca o ţară - care nu ezită să arunce în zonele de conflict inclusiv oamenii care se refugiază pe teritoriul ei din cauza crizelor din regiune şi care, totodată, este responsabilă pentru instabilitatea şi încordarea din regiune - să lanseze acuzaţii la adresa altora Este de aşteptat ca Iranul, în loc să lanseze acuzaţii la adresa ţărilor care o critică, mai bine să facă paşi constructivi şi să îşi revizuiască politicile regionale”
La mijloc miza majoră o reprezintă controlul și retrasarea granițelor în Siria și Irak sau măcar împărțirea influenței de facto. În ambele state măcinate de terorism și război sectar, raportul suniți-șiiți (alawiți) este unul în favoarea suniților, din care putem detașa turkmenii și arabii suniți de kurzi, complet individualizați ca a treia parte. Cât despre rivalitatea sectară suniți-șiiți, ea se manifestă pe tot cuprinsul Orientului Mijlociu și are câteva puncte tip linii roșii în înfruntarea în care s-a implicat Rusia de partea șiiților pro-iranieni - reprezentanți pe teren de Gărzile Revoluției Islamice iraniene și forțele speciale iraniene Pasadaranii, de milițiile șiite pro-iraniene din Irak, de allawiții regimului Bashar al Assad, și de Hezbollahul libanez pro-iranian. Astfel, șiiții își doresc, cu toții, crearea unui coridor continuum cât mai larg și mai clar care să unească Iranul de Mediterana.
De partea cealaltă, suniții – împărțiți și ei ca opțiuni între monarhiile din Golf și cea hașemită iordaniană respectiv statele republicane în jurul revoluționarei (și pe alocuri teroristei organizații) Frații Musulmane și organizațiilor de această factură – Turcia, parțial Egiptul și Emiratele Arabe Unite – își doresc un alt coridor strategic sunit care trebuie să unească Turcia de statele Golfului, sunite, prin Siria. De aceea Turcia a ocupat acea regiune din Siria pe lungimea de 100 km și în adâncime, în plus acțiunea blochează și milițiile kurde la Est de Eufrat pentru a interzice un continuum kurd la frontiera sa sudică. Deci vrea sau nu vrea, Moscova a intrat în marele ceaun de religii, credințe, etnii, decolonizări, sectarism și terorism din Orientul Mijlociu unde se situează de partea șiiților, dar creându-și dificultăți în legătură cu statele sunite.
Recomandările noastre
